Urmărește emisiunea live



Daniel Tudorache, condamnat. Decizia nu e definitivă

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul primar PSD din Sectorul 1, Daniel Tudorache, la 3 ani și jumătate închisoare în ”dosarul diamantelor”. Precizăm că decizia nu e definitivă.

Minuta ședinței:

”Soluție: Condamnare – Condamnare fără acord de recunoaştere
Detalii soluţie:

I. În temeiul art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 291 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Tudorache Daniel (…..), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă. În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, confiscă de la inculpatul Tudorache Daniel suma totală de 56.820 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii. În baza art. 20 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 249 din Codul penal, dispune luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului Tudorache Daniel, în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în limita obligaţiei de plată, stabilite în prezenţa cauză, de 108.820 lei, rezultată din însumarea valorii totale confiscate (suma de 56.820 lei obținută din săvârşirea faptei) şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar (suma de 52.000 lei: 33.334 lei pentru faza de urmărire penală, 16.666 lei pentru faza de judecată şi 2000 pentru faza de cameră preliminară). În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul Tudorache Daniel la plata sumei de 52.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (33.334 lei pentru faza de urmărire penală, 16.666 lei pentru faza de judecată şi 2000 pentru faza de cameră preliminară).

II. În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Tudorache Daniel (….) pentru infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019. În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpata Tudorache Constanța Adina (….) pentru infracțiunea de complicitate la spălare a banilor prev. de art. 48 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019. Constată că, prin încheierea din data de 13 decembrie 2023, pronunțată în prezenta cauză, definitivă prin decizia penală din data de 10.01.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul 2977/1/2023, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată faţă de inculpații Tudorache Daniel și Tudorache Constanța Adina, prin ordonanţele nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţele din data de 26 noiembrie 2021, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul de urmărire penală nr. 705/P/2016, asupra bunurilor mobile aparţinând inculpaților Tudorache Daniel și Tudorache Constanța Adina (11.210 euro, 4.235 USD, 258 de obiecte – bijuterii și pietre cu o valoare totală estimată de 9.784.295 lei, astfel cum au fost enumerate în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii – pag. 6-13, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1681 din 26.11.2020 și anexei la raportul tehnic de expertiză nr.1738 din 2.09.2021). Ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa din data de 25 ianuarie 2022, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul de urmărire penală nr. 705/P/2016, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei Tudorache Constanța Adina, cu excepţia imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit – parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în …. Constată că, prin decizia penală nr. 18 din 27 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. 275/1/2023, a fost admisă contestația formulată de inculpata Tudorache Constanța Adina, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 705/P/2016 din data de 25 ianuarie 2022, asupra imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit – parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în ….. Dispune restituirea cauţiunii, în cuantum de 200.000 euro, stabilită prin ordonanţa nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de inculpata Tudorache Constanța Adina sub forma constituirii de garanţii reale imobiliare asupra imobilului situat în … Dispune restituirea cauţiunii, în cuantum de 1.000.000 euro, stabilită prin ordonanţa nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de către inculpata Tudorache Constan?a Adina, pentru inculpatul Tudorache Daniel, sub forma constituirii de garanţii reale imobiliare asupra imobilelor situate în …., respectiv ….. Constată că, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2024, pronunțată în prezenta cauză, a fost admisă cererea formulată de inculpata Tudorache Constanţa Adina şi însuşită de inculpatul Tudorache Daniel, dispunându-se ridicarea ipotecii legale reprezentând garanţie reală imobiliară, instituită asupra imobilului situat în …., valorificată în cadrul cauţiunii în cuantum de 1000000 euro, stabilită la momentul luării măsurii preventive a controlului judiciar, prin ordonanţa din 3.12.2020 emisă în dosarul nr. 705/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 942 lei, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 17 iulie 2024, prin punerea la dispoziţia inculpaților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel