Primăria Sectorului 1 s-a alăturat, luni, campaniei globale susținută de UNICEF cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.
Sărbătorit în fiecare an, în data de 20 noiembrie, evenimentul subliniază necesitatea ca vocile copiilor să fie auzite în spațiul public. Cu acest prilej, la sediul instituției a avut loc Ședința Extraordinară a Consiliului Local al Copiilor, din Sectorul 1. Elevii din clasele a V-a și a VI-a de la trei unități de învățământ din sectorul 1 au „preluat" roluri-cheie din autoritatea publică locală pentru a reflecta cele mai presante provocări cu care se confruntă generația lor. Astfel, îndatoririle prefectului, ale primarului, secretarului și ai celor 27 de consilieri au fost "preluate" de copii, care și-au ales din rândurile lor și un Președinte de Ședință.
[citeste si]
Aceștia au prezentat și votat trei proiecte concepute de ei pentru toți copiii din sectorul 1: laptopuri și tablete cu soft-uri educaționale pentru toți învățăceii din această zonă administrativă; construirea de săli multifuncționale sportive; meditații gratuite atât on-line, cât și în școli, pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a și claselor a XI-a și a XII-a.
Propunerile prezentate astăzi vor fi înaintate în Ședința Ordinară a Consiliului Local Sector 1, care va avea loc în data de 27 noiembrie 2017, de către primarul Dan Tudorache.
Ședința de astăzi a copiilor a fost transmisă live pe site-ul www.primariasector1.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu