Daniel Zamfir a încheiat „definitiv și irevocabil” activitatea sa în ALDE condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Vineri, contactat de DCNews, a spus ce urmează după demisia sa.
„Am terminat definitiv și irevocabil activitatea mea în ALDE condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Eu rămân independent.
Am redepus la Parlament cele patru legi împotriva abuzurilor. În momentul acesta, cei care și-au declarat deschis sprijinul au fost cei de la PSD. Marea majoritate dintre ei – senatori și deputați – a semnat proiectele de lege. Vreau să merg cu ele mai departe orice ar fi!", a spus, vineri, Daniel Zamfir pentru DCNEWS.
În altă ordine de idei, întrebat dacă, în opinia sa, Guvernul Orban are șanse să treacă în Parlament, a spus: „Nu știu. E în funcție de ce vor face cei din Pro România – asta e clar”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu