Daniela Tontsch, președinta CNDR (Consiliul Național al Dizabilității din România), a votat la alegerile prezidențiale 2019. Aceasta a scris pe Facebook un mesaj emoționant despre motivele pentru care a votat.
"Votez pentru că iubesc România!
Nu îmi este ușor să trăiesc fără asistență medicală de specialitate, deși sufăr de o afecțiune cronică severă, dar știu că trebuie să fac tot ce este omenește posibil pentru ca viitorul să fie așa cum îl doresc pentru mine și pentru toate persoanele cu dizabilități din România.
Nu vreau să plec din România, deși ar fi floare la ureche, soțul meu este de origine germană. Iubesc România din tot sufletul, acesta este motivul pentru care știu că pot schimba lucrurile în bine.
În repetate rânduri, am propus Autorității Electorale Permanente, în calitate de președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România, să stabilească ca alegătorii cu mobilitate redusă, care nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective, să poată vota pe liste suplimentare. Acest lucru este posibil acum. Azi nu mai trebuie să mă deplasez în Popești Lordeni să votez, din cauză că secția la care eu am fost arondată este la etajul II, iar instituția în care funcționează secția de votare nu are lift.
Nu accept urna mobilă, pentru că vreau să fiu parte a vieții publice, să-mi văd vecinii din cartier, să le zâmbesc, să intru în școala în care copiii mei au învățat, dar nu puteam să merg la ședințele cu părinții din cauza lipsei accesibilității.
Incluziunea socială înseamnă că pot fi prezentă acolo unde am nevoie!", a scris Daniela Tontsch pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu