Judecătorul Cristi Vasilică Danileț i-a dat perfectă dreptate premierului Victor Ponta. El a scris că premierul vrea să confiște vehiculele cu care se comit anumite abateri rutiere și este "perfect de acord cu o astfel de masură".
Cristi Danileț a scris, pe pagina de socializare, "Așa cum se confiscă instrumentele cu care se deschid încuietori pentru a pătrunde fraudulos în apartamente, așa cum se confiscă un mecanism de falsificat bani, așa cum se confiscă căruța cu care se fură lemne din pădure, tot așa mi se pare firesc să se confiște vehiculul care e proprietatea celui care comite o infracțiune sau o contravenție gravă. Cred că nu e nicio problemă de constituționalitate, căci art. 48 alin 9 Constituție prevede: 'Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii'". El a adăugat că există țări europene unde "daca depășești cu 50 km/h viteza maxim admisă, ti se confiscă mașina".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu