EXCLUSIV  Dar din dar se face rai. Geanina își dorește să învingă cancerul: „Vă rog tare mult să mă ajutați!“

Geanina Ionelia Bratu, tânăra din județul Vrancea care se luptă cu cancerul de mai bine de trei ani, are nevoie de ajutorul nostru pentru a-și acoperi costurile spitalizării. 

Alegeri prezidentiale 2024

În urma tratamentului făcut, corpul Geaninei Bratu, tânăra care luptă cu metastazele osoase de mai bine de trei ani, a fost foarte slăbit, iar acum aceasta este internată la Spitalul Memorial din Istanbul. Costurile pentru ultima săptămână de spitalizare se ridică la peste 15.000 de euro, iar tratamentul Geaninei necesită alți bani. Situația nu este tocmai cea mai fericită, însă promisiunile medicilor sunt că prin tratamentul pe care îl face, aceasta va reuși să își revină în perioada următoare.

Totodată, tânăra are credință în Dumnezeu și este încrezătoare că o să reușească să învingă lupta cu boala care o chinuie din 2017.

Redăm mai jos apelul tinerei

„Deşi am ani de luptă, mă văd nevoită să o iau iar de la capăt. Povestea mea o ştiți, în mare parte. Deşi am urmat tratamentul ca la carte, cum se spune, undeva după a 5-a şedință de chimioterapie, s-a constatat că organismul meu a dezvoltat o rezistență la aceasta. De aici şi durerile cumplite. M-au trecut pe imunoterapie şi, în primă fază părea să fie bine. Era şi mai uşor de suportat. Doar că durerile au început din nou şi, undeva între a patra şi a cincea şedință de imunoterapie, am ajuns în comă la urgențe. În clipa de față sunt tot în spital conectată la aparate. Am avut zilnic transfuzii de sânge, iar starea mea a tot oscilat între rău, foarte rău şi cumplit de rău. Am avut momente când am vrut să renunț, dar o am pe mama lângă mine şi mă încurajează mereu.

Mai jos aveți istoricul meu de la debutul bolii:

Numele meu este Bratu Geanina Ionelia și am vârsta de 23 de ani.

Mă regăsesc din nou într-o situație dificilă și apelez la ajutorul dumneavoastră.

Cancerul inițial a fost la rinofaringe

Acum mai bine de 3 ani am fost diagnosticată cu o tumoră malignă de Rinofaringe (un cancer agresiv în stadiul III), am urmat tratamentul specific în România unde tumora a fost redusă aproape în totalitate, dar corpul nu a mai suportat tratamentul și medicii au decis să iau o pauză.

Ulterior am plecat în Turcia pentru o investigație pe tot corpul (Pet-CT), rezultatele arătând apariția unei metastaze secundare la vertebra L2. Am urmat un tratament de 6 ședințe de chimioterapie pe o durată de aproximativ 6 luni. Rezultatul tratamentelor (România și Turcia) fiind eliminarea în totalitate a tumorii primare (Rinofaringe) și stoparea pe o anumită perioadă a evoluției celulelor canceroase.

În urma investigațiilor efectuate în noiembrie 2019 am descoperit apariția mai multor metastaze osoase: pe zona de torace fiind afectate vertebrele: T4, T5, T6, T7, T8, T10, T11; pe zona lombară, vertebrele L1, L2, L3, L4; femurul piciorului drept, femurul piciorului stâng, bazinul osos, arcul costal anterior stâng CVII, sinus maxilar stâng, ambii umeri, humerusul bilateral (oasele mari ale mâinilor), sternul, clavicula; (în diferite faze de evoluție), 3 metastaze hepatice, metastaze ganglionare, recidivă la Rinofaringe și suspiciunea de metastaze pulmonare.

Ulterior am început un tratament la o clinică din Turcia cu imunoterapie. Un plan cu 4 ședințe inițiale, rezultatele au fost foarte bune, iar medicul a mai recomandat încă 4 ( tratamentul fiind finalizat în luna mai). Din nefericire, în luna martie au început din nou durerile destul de mari, acestea au persistat chiar accentuând-se.

La finalul anului trecut situația era bună

Pe data de 7 iunie am reușit să ajung în Turcia. Am stat internată mai mult de o săptămână (transfuzii de sânge, tratamente pentru dureri și o nouă verificare). În urma investigației s-a constatat că situația nu este deloc bună și că este nevoie să încep urgent un tratament cu chimioterapie, la recomandarea medicul am făcut 4 ședințe. A urmat o nouă verificare zilele trecute, rezultatele fiind cu mult spre bine, mare parte din metastaze fiind reduse, unele eliminate. Medicul de această dată a recomandat încă 8 ședințe de tratament. Am urmat tratamentul indicat până în luna octombrie și totul a fost bine, rămânând să continui cu tratament chimioterapeutic pastile, ceea ce am și făcut. Însă durerile au revenit și au devenit din ce în ce mai puternice.

Pe 13 ianuarie 2021 m-am întors în Turcia pentru investigație. Pe 15 ianuarie mi s-au comunicat rezultatele și o recomandare de încă 12 ședințe de chimioterapie pe o durată de aproximativ 5 luni.Menționez că în prezent mă aflu în Turcia și voi urma tratamentul recomandat.

Vă mulțumesc anticipat celor ce veți citi aceste rânduri și veți încerca să mă susțineți, să vă doresc multă sănătate și tot ceea ce este mai frumos în lume însoțit de o viață cu împliniri.

Doamne ajută!

Vă rog tare mult să distribuiți!“

Donațiile se pot face la următoarele conturi:

RON (LEI) Titular cont: Bratu Geanina Ionelia Bancă: Banca Comercială Română (BCR) IBAN: RO89RNCB0076152134770001

EURO Titular cont: Bratu Ioana Bancă: Banca Transilvania IBAN: RO58BTRLEURCRT0430532601

Titular cont: Bratu Geanina Ionelia Bancă: CEC BANK Cont RON (LEI): Cod IBAN: RO90CECEVR0108RON0639192 Cod BIC: CECEROBU

PayPal: [email protected]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel