Asociația Firmelor Spaniole din România (ASEMER) a precizat, pentru DCNews, care a fost situația din Spania care a determinat elaborarea legii de dare în plată, diferită față de cea românească, în sensul în care s-a găsit o soluție de mijloc între bancă și debitor.
”În contextul crizei economice profunde, care a afectat Spania începând din 2008, s-a accentuat necesitatea de a rezolva o serie de situații familiare și personale dramatice care au provocat numeroase proteste de respingere și dezaprobare la nivel social pe întreg teritoriul Spaniei. Înaintea declanșării crizei, cetățenii au fost nevoiți să se îndatoreze pentru a-și cumpăra case. Ratele dobanzilor pe piața creditelor ipotecare și laxitatea stabilirii prețului proprietăților, aproape întotdeauna realizate de firme cu legaturi directe cu bancile, au făcut ca mulți clienți să acceseze credite care de multe ori au depășit valoarea proprietății. Odată cu criza, numărul de cetățeni care și-au pierdut locul de muncă a crescut (numărul șomerilor în Spania a depășit cifra de 5 milioane). Această situație a dus la imposibilitatea plății ipotecilor ceea ce a avut ca efect ulterior evacuările din locuințe. În primul trimestru al anului 2012, potrivit Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania (echivalentul Consiliului Superior al Magistraturii), s-au produs 46.559 evacuări prin intermediul instanțelor, 517 pe zi. La 23 iunie 2015, ziarul El Mundo a remarcat faptul că au existat 600.000 de evacuări ipotecare în Spania de la începutul crizei economice. Această presiune socială a forțat guvernul, după o serie de proteste populare, să stabilească măsuri în vederea soluționării numărului de evacuări. În 2012, s-a aprobat în Spania Decretul Lege Regal 6/2012 din 9 martie, privind măsurile urgente de protecție a debitorilor ipotecari fără resurse”, precizează Asociația Firmelor Spaniole din România (ASEMER), într-un comunicat pentru DCNews.
Plan de restructurare
În continuare adaugă: ”Acest act normativ definește așa-numitul "prag de excludere", situația acelor persoane care se confruntă cu dificultatea rambursării creditelor accesate și stabilește măsuri care se aplică celor care se află în această situație. Sunt stabilite condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele aflate în așa-numitul prag de excludere: venituri mici, responsabilități familiale, reședință. De asemenea, este stabilită și procedura care trebuie urmată de cei afectați pentru a demonstra că se află în această situație. Pe de altă parte, s-a creat și un cod de bune practici pentru instituțiile financiare care doresc să adere și care ar putea, în mare măsură, să solicite și să obțină de creditor pentru restructurarea datoriei ipotecare, în scopul atingerii viabilității pe termen mediu și lung. Instituția financiară trebuie să notifice debitorul și să prezinte un plan de restructurare”.
În ce condiții debitorii pot solicita darea în plată
”Este prevăzută eliminarea datoriilor în anumite situații. În cazul în care, în termen de douăsprezece luni de la aplicarea restructurării, debitorii rămân în imposibilitatea de a satisface plățile ipotecare, pot solicita darea în plată, doar pentru locuința unde își au domiciliul. Darea în plată va însemna anularea totală a datoriei garantate cu ipotecă și a responsabilităților personale ale debitorului și ale terților cu banca pentru aceleași suma datorate. Legea instituie o măsură pentru a evita, în astfel de cazuri, evacuarea din locuințe și stabilește posibilitatea de a rămâne pentru o perioadă de doi ani în respectiva locuință, în calitate de chiriaș, plătind un impozit anual de 3% din valoarea total a datoriei de la momentul intrării în vigoare la darea în plată”, adaugă ASEMER.
Sursa ciatată mai precizează: ”După cum se vede, darea în plată a fost în mare parte limitată la circumstanțele speciale ale persoanelor care sunt afectate în mod direct și în mod dramatic de criza eonomică. Până în anul 2015, 26.336 de familii au apelat la acest cod de bune practici ale băncilor pentru a le ușura situația datoriilor ipotecare. În 2015 a existat o scădere de 22,6% față de anul precedent a numărului de persoane care au beneficiat de darea în plată. În paralel, guvernul a stabilit norme fiscale de prevenție pentru a limita aceste situații de dare în plată. Nu pare să multumească toate părțile, în special pe cei afectați, care au declarat că circumstanțele sunt prea restrictive. Aspectul pozitiv îl constituie soluția găsită pentru evitarea evacuării, deși este o soluție parțială pentru cazurile dramatice din Spania”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu