Darius Olaru, transfer FCSB: Vreau să devin un jucator emblematic

Darius Olaru, 21 de ani, de la Gaz Metan Mediaş a semnat oficial cu FCSB, în schimbul sumei de 600.000 euro.

Darius Olaru a oferit prima reacție din postura de fotbalist al FCSB-ului și anunță că nu se teme de eventualele critici din partea patronului echipei, Gigi Becali. Deşi va rămâne la Mediaş cel puţin până în iarnă, pentru a evolua constant, Olaru e bucuros că a ajuns să îşi pună semnătura pe contractul cu echipa lui Becali.

"Sunt foarte fericit că am ajuns la acest club, nu vreau să vorbesc despre celelalte oferte. Este un vis împlinit pentru mine şi o treaptă uriașă pe care am urcat-o. Îmi doresc sa câștigăm sezonul următor toate trofeele puse-n joc și să ajung unul dintre fotbalişti emblematici ai Stelei. Sper să îi fac fericiţi pe suporteri", a spus Olaru, conform fanatik.ro.

"Sunt un bărbat călit, care știe că numai prin muncă și disciplină se poate face performanță. Asta fac eu acum. Fotbal, fotbal și iar fotbal. Viața mea este echilibrată, fără nici un fel de exces. Vreau să fac performanță la cel mai înalt nivel. Dacă ăsta este drumul meu, domnul Gigi Becali nu are de ce să mă critice. Cu siguranță dumnealui apreciază jucătorii care au o viață extrasportivă exemplară", a mai spus el, pentru sursa citată.

Darius Olaru este al treilea transfer făcut de FCSB pentru sezonul viitor, după Răzvan Oaidă (21 de ani), de la FC Botoşani, şi Claudiu Belu (25 de ani), de la Astra. FCSB va plăti 600.000 de euro pentru transferul lui Dariu Olaru.

Citește și:

Al treilea transfer la FCSB. Darius Olaru a semnat

Edi Iordănescu, dorit la FCSB. "A venit timpul să clarific"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel