Darius Vâlcov a fost condamnat de ÎCCJ la opt ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a declarat că este șocat.
”Eu, personal, sunt șocat în momentul acesta. Când m-au sunat din regie nu aflasem despre sentință, nu pot să-mi revin, nu-mi vine să cred. Știm foarte bine și de la Darius și de la avocați că-n speța asta nu se putea ajunge la o asemenea decizie, sub nicio formă. Am senzația tot mai acută că suntem vânați de o manieră incalificabilă.” a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.
DNA a cerut pedeapsă maximă
Procurorul DNA a cerut pedepse cu executare, pentru inculpații din dosar, care să fie orientate spre maximul prevăzut de lege. Totodată, ei au cerut confiscarea bunurilor găsite la percheziții, printre care trei lingouri din aur şi 172 tablouri.
Acuzațiile la adresa lui Vâlcov
Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu