Dascălul lui Eminescu. Cine l-a inspirat pe marele poet

Aron Pumnul a văzut lumina zilei la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, județul Brașov. A fost dascălul venerat al lui Eminescu şi aceasta ar fi fost suficient pentru prețuirea lui postumă. Nu i-a fost dascăl la clasă, dar i-a fost mai mult decât atâta: un dascăl de suflet. L-a îndrăgit atât de mult pe învățăcelul său, încât după moartea unicului său fiu, Ioan, ar fi vrut să-l înfieze.

Numele lui Aron Pumnul este adesea pomenit în vecinătatea celui al autorului „Hronicii românilor”, Gheorghe Șincai. De altminteri, Eminescu a intuit că generația pașoptistă transilvăneană continuă programul de emancipare națională și socială al Școlii Ardelene. Asemănătoare au fost și destinele lor biografice. Precum Șincai, sărac și rătăcitor, Aron Pumnul va pribegi prin Transilvania și Moldova până la stabilirea lui în Cernăuți, unde prin toată activitatea desfăşurată s-a ilustrat ca un „apostol al deșteptării naționale în Bucovina”.

„Lepturariul” lui Aron Pumnul este una din lecturile fundamentale în formația intelectuală a lui Eminescu. În paginile acestei antologii își are sorgintea prețuirea față de „sfintele firi vizionare” din „Epigonii” și tot de aici a cules sugestia unor metafore caracterizante, cărora le-a dat strălucire poetică. În „lecțiile” lui Pumnul își are izvorul cultul lui Eminescu pentru Transilvania și pentru Blajul cărturăresc și revoluționar. Călătoria din 1866 Eminescu o face la puține luni de la moartea iubitului său profesor și înseamnă și o datorie de conștiință pentru cel care i-a vorbit ca un profet despre Școala Ardeleană și despre Revoluția de la 1848.

Mai târziu, în articolul polemic „O scriere critică” „învăţăcelul” de cândva ia apărarea iubitului profesor. Eminescu schițează pentru prima dată imaginea unui apostol al deșteptării naționale, scriind: „Persoana asupra căreia aveți bunătatea a face aluziuni atât de delicate, domnul meu, a încetat de mult de a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab… el e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”.

Aron Pumnul, punct de plecare pentru Mihai Eminescu

Urmărind viața culturală din Austro-Ungaria, Eminescu notează în articolul „Ca să vadă acum…” lista cărților românești „oprite a se întrebuința în școlile de pe fericitul regat al Sf. Ștefan”. Între alți autori blăjeni de manuale școlare figurează și „Lepturariul” lui Aron Pumnul, tipărit la Viena în perioada 1862-1863. De data aceasta comentariul gazetarului e sarcastic: „Dar ceea ce la Viena nu-i periculos, în Ungaria e din contra un sâmbure de distrugere a statului unguresc, căci, precum se știe, Lepturariul, în aparență inocent al lui Pumnul, îi oprește pe românii din Transilvania și Ungaria de-a se face maghiari”.

Întreaga prețuire a lui Mihai Eminescu pentru Aron Pumnul este sintetizată în elegia funebră „La mormântul lui Aron Pumnul”. Această poezie de debut a viitorului poet nepereche al naţiunii româneşti este cea mai sinceră și mai emoționantă dintre „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști la mormântul prea iubitului lor profersore Arune Pumnul”.

Această ordinară aniversare a naşterii „apostolului deşteptării naţionale a românilor din Bucovina”, a 202-a, ne întăreşte speranţa că la o apropiată aniversare jubiliară, în sfârşit acţiunile de omagiere a lui Aron Pumnul se vor desfăşura în Casa-muzeu a lui de la Cernăuţi, precizează Libertatea Cuvântului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News