Liderii partidelor parlamentare sunt chemați la consultări pentru a fi stabilită data alegerilor locale.
Consultările ar avea loc marţi, ora 17:00, la Palatul Victoria.
”Vă invit, marţi, 10:03, 2020, ora 17, la consultarea care va avea loc la Palatul Victoria, în vederea elaborării Hotărârii Guvernului privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din anul 2020. Întâlnirea va avea loc cu participarea reprezentanţilor tuturor partidelor politice parlamentare, precum şi a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente”, este scrisoarea trimisă liderilor de partide, conform Mediafax.
În luna februarie, Ludovic Orban a afirmat că alegerile locale ar putea avea loc pe 14 sau pe 21 iunie. Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, însă, că alegerile locale ar trebui amânate, din cauza crizei generate de coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News