Dată referendum familie. Guvern, decizie în ședință

familie
familie

Guvernul a decis marți, 18 septembrie, în jurul orei 17:10, când va avea loc referendumul pentru redefinirea familiei.

UPDATE: REFERENDUMUL VA AVEA LOC ÎN DOUĂ ZILE: 6 și 7 OCTOMBRIE 2018.

----

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori "pentru" şi 13 "contra" (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Pe 1 septembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie. Rămâne de văzut ce se va stabili marți, 18 septembrie, în ședința de guvern. Stați pe DC News, pentru a afla!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel