Carmen Dan, ministrul de Interne, a declarat legat de propunerea privind prelucrarea datelor cu caracter personal că există un mecanism de prevenţie şi nu ar trebui să fim îngrijoraţi.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat că propunerea legislativă privind măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date nu a făcut altceva decât să pună în acord legislaţia naţională cu o Directivă europeană şi a infirmat că prin acest act normativ statul nu va putea fi sancţionat în cazul unor erori cu privire la datele personale.
'Nu am făcut altceva decât să transpunem un Regulament European. Nu ştiu ce declară cei de la PNL. În eventualitatea în care îmi şi pun la dispoziţie neclarităţile pe care le au, am toată disponibilitatea să clarific.(...) Prin acest proiect de lege nu se face altceva decât să se pună în acord o Directivă Europeană. Se stabileşte printr-o propunere legislativă cadrul dispozitiv şi de administrare şi printr-o altă propunere legislativă se stabileşte cadrul de sancţionare', a spus senatorul Carmen Dan marţi la Senat.
Responsabilitatea statului faţă de cetăţean
Întrebată dacă proiectul de lege prevede că statul nu poate fi amendat dacă se constată că instituţii ale statului folosesc neadecvat datele personale, ministrul a spus:
'Nu. Acest proiect de lege prevede un mecanism de prevenţie, astfel încât atunci când se constată o eventuală abatere să se înştiinţeze şi să se întocmească un plan de măsuri în aşa fel încât acea abatere să fie corectată'. Referindu-se la responsabilitatea statului faţă de cetăţean în cazul unor erori cu privire la datele personale şi posibilitatea ca statul să fie sancţionat, Dan a spus:
'Concret, da, cu aceleaşi limite ale sancţiunilor'. Ea a precizat că va susţine în Parlament această iniţiativă, care era necesară pentru că România avea un termen de transpunere a Regulamentului.
Acuzele liberalilor
Deputatul PNL Pavel Popescu o acuză pe senatoarea Carmen Dan, ministru de Interne, că vrea să elimine, printr-un proiect de lege, responsabilitatea statului faţă de cetăţean în cazul unor erori cu privire la datele personale, în condiţiile în care îi foloseşte aceste date prin derogări de la Regulamentul privind protecţia datelor personale, care trebuie implementat până pe 25 mai.
[citeste si]
Propunerea legislativă privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/EC (Regulamentul general privind protecţia datelor) a fost iniţiată de senatorii Carmen Dan şi Şerban Nicolae.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu