Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis numărul cazurilor noi și deceselor cauzate de COVID-19, date transmise în ziua de 10 ianuarie 2022. Este bilanțul complet.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 608 mai puțin decât în ziua anterioară. 239 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.848.641 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 14.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați.
Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 08.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată.
Până astăzi, 59.027 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.01.2022 (10:00) – 10.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Brăila, Dolj, Gorj, Prahova, Satu Mare, Sibiu și Timiș.
Dintre cele 16 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul de 16 pacienți decedați, 2 au survenit la persoane vaccinate, grupele de vârstă 60-69 ani și 70-79 ani, având comorbidități asociate.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.778, cu 213 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 414 persoane, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 414 pacienți internați la ATI, 27 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 140 sunt minori, 130 fiind internați în secții, cu 31 mai mult decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.204.351 de teste RT-PCR și 6.346.205 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.001 teste RT-PCR (4.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.440 la cerere) și 21.709 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 26.813 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.852 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.535 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 ianuarie, 1.659 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 433.491 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.834 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 206 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 42 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News