În urmă cu un deceniu, Tesla a manipulat datele privind autonomia maşinilor electrice, pentru a oferi cifre mai bune cu privire la cât de mult se poate merge cu un astfel de vehicul înainte de a fi nevoie să reîncarci. Însă anul trecut compania a primit atât de multe plângeri privind acest aspect încât a fost creat un departament special pentru a anula programările clienţilor la service.
În martie 2023, Alexandre Ponsin a plecat cu familia într-o călătorie din Colorado spre California, cu maşina sa Tesla Model 3, model din 2021. S-a aşteptat să poată conduce 353 mile cu bateria plină, dar a realizat destul de repede că, de fapt, autonomia a fost redusă la jumătate în condiţii de vreme rece. Acest lucru l-a făcut chiar să creadă că maşina are un defect serios.
"Mă uitam la autonomie şi vedeam cum scad cifrele în faţa ochilor mei", a spus Ponsin. Acesta a contactat Tesla şi a programat o vizită la service în California. Ulterior, a primit două mesaje text prin care i se spunea că "diagnosticarea de la distanţă a bateriei a determinat că totul este în regulă", iar apoi că "Ne-am dori să anulăm programarea dvs".
Ceea ce Ponsin nu ştia, scrie Reuters, este că angajaţii Tesla fuseseră deja instruiţi să ignore orice plângere de la clienţi privind autonomia maşinilor şi să încerce să anuleze orice vizită la mecanic. Vara trecută, compania a creat "echipa de diversiune", în Las Vegas, iar scopul echipei era fix să anuleze cât mai multe programări la service.
Echipa a fost creată pentru că centrele de reparaţii era "inundate" de programări de la proprietari de Tesla care se aşteptau la performanţe mai bune ale maşinii, plecând de la estimările din reclamele Tesla cu privire la autonomie. Se pare că echipa aceasta ar fi închis sute de programări săptămânal, iar angajaţii erau monitorizaţi în funcţie de numărul de anulări făcute pe zi.
Managerii au transmis angajaţilor că Tesla economiseşte 1000 de dolari pentru fiecare programare anulată. În plus, s-a dorit şi o uşurare a presiunii de pe centrele de service, la unele dintre ele fiind perioade extrem de lungi de aşteptare pentru programare.
În plus, clienţii care formulau plângeri nici nu aveau nevoie de reparaţii la maşină. Mai degrabă, Tesla a "umflat" artificial autonomia vehiculelor electrice.
Nici compania, nici Elon Musk nu au făcut niciun comentariu cu privire la acest subiect.
În urmă cu ani mulţi, Tesla a început să exagere distanţa potenţială de condus a maşinilor pe care le produce, manipulând programul care estimează autonomia. Compania a decis, în urmă cu un deceniu, să scrie algoritmi pentru măsurarea autonomiei care să arate şoferilor proiecţii "umflate" pentru distanţa parcursă cu o baterie plină.
Apoi, când bateria ajungea sub 50%, algoritmul începea să arate şoferilor autonomia realistă. Iar pentru a evita rămânerea în pustietate a şoferilor, Tesla a instalat o opţiune care permite şoferilor să mai conducă aproximativ 24 km când bateria ajunge la zero. Iar directiva de a "umfla" autonomia estimată ar fi venit chiar de la Elon Musk, CEO-ul Tesla.
"Elon a vrut să aibă parte de cifre bune când bateria era plină. Când cumperi o maşină care îţi arată o autonomie de 350-400 de mile (n.r. 700 km aproximativ) te simţi bine", a declarat o sursă din companie pentru Reuters.
Autonomia este unul dintre cei mai importanţi factori, dacă nu chiar principalul, care determină deciziile consumatori de a cumpăra o maşină electrică sau alta. Aşa numita "anxietate de autonomie", adică frica de a rămâne fără curent înainte de a ajunge la o staţie de încărcare, a fost obstacolul principal în creşterea vânzărilor de maşini electrice.
La vremea când Tesla a început să manipuleze autonomia, vindea doar două modele electrice. Roadsterul în două uşi, primul său model, şi Model S, un sedan sport de lux care a fost lansat în 2012. Acum, compania are patru modele la vânzare, Tesla Model 3 şi Model S, dar şi crossover-urile SUV, X şi Y.
Conform Reuters, nu este clar dacă şi acum se mai foloseşte algoritmul de manipulare a autonomie, dar autorităţile de reglementare continuă să semnaleze faptul că această companie exagerează distanţele pe care le pot parcurge vehiculele sale le pot parcurge înainte de a rămâne fără baterie.
Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA a cerut Tesla, încă din 2020, să reducă autonomia estimată a maşinilor electrice cu aproximativ 3%. Cu toate astea, date colectate în 2022 şi 2023 de la peste 8000 de maşini Tesla de către Recurrent, o companie de analiză a maşinilor electrice, arată că autonomia acestora nu a fost schimbată pentru a reflecta schimbările de temperatură din exterior, factori care pot impacta serios autonomia.
Cei de la Recurrent au descoperit că patru dintre modelele Tesla calculau că pot merge peste 90% din autonomia anunţată indiferent de temperatura exterioară.
Tesla nu este, însă, singurul producător care nu atinge autonomia anunţată. Gregory Pannone, expert în maşini electrice, spune că 21 de branduri diferite de maşini electrice au o autonomie cu 12,5% mai scăzută în condiţii de autostradă. Acesta nu a numit mărcile studiate, dar arată că trei maşini Tesla au cea mai slabă performanţă, pierzând aproximativ 26% din autonomia anunţată în condiţiile de mai sus.
Conform lui Pannone, Tesla este "cel mai agresiv producător auto în ceea ce priveşte calcularea autonomiei. Eu nu spun totuşi că ei trişează".
Jonathan Elfalan, directoul unui program de testări de vehicule pentru site-ul Edmunds.com, a ajuns la o concluzie similară cu Pannone, după ce a examinat vehicule electrice produse de Tesla, dar şi de Ford, General Motors, Hyundai şi Porsche.
Doar două din şase modele Tesla testate au reuşit să echivaleze autonomia anunţată, într-un test efectuat în martie 2021.
"Au devenit foarte buni la exploatarea regulamentului şi la maximizarea anumitor puncte din acesta pentru a întoarce situaţia în favoarea lor la teste. Această practică poate fi înşelătoare pentru clienţi", a declarat Elfalan.
Autorităţile din Coreea de Sud au amendat la începutul anului 2023 compania Tesla cu 2,1 milioane de dolari pentru că au făcut reclamă falsă cu privire la autonomie. Astfel, sud coreenii reclamă faptul că Tesla nu le-a transmis clienţilor că vremea rece poate reduce autonomia maşinii. Concret, este vorba de 50,5% din autonomie, pierdută în vreme rece.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu