Datoria SUA a depăşit PIB, după majorarea plafonului de îndatorare

obama
obama

Datoria publică a Statelor Unite ale Americii a depăşit miercuri Produsul Intern Brut al ţării, la numai o zi după ce Congresul a aprobat majorarea plafonului de îndatorare pentru evitarea intrării în incapacitate de plată, conform datelor Departamentului de Tezaur, informează agenţia EFE.

Datoria publică a SUA a crescut miercuri cu 238 miliarde dolari, până la 14.580 miliarde dolari, depăşind astfel PIB-ul înregistrat în 2010 de SUA, de 14.520 miliarde dolari, transmite Agerpres.

Ultima dată când datoria publică a SUA a depăşit PIB-ul naţional a fost în 1947, chiar după al Doilea Război Mondial.

Lipsa unui acord în Congres pentru majorarea plafonului de îndatorare, cifrată la 14.290 miliarde dolari, a generat o acută criză politică, care ameninţa SUA cu încetarea de plăţi, problemă soluţionată printr-un pact bipartit de ultim moment.

Acordul, ratificat marţi de preşedintele Barack Obama, în aceeaşi zi în care Tezaurul a anunţat că va rămâne fără fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţii, prevede o creştere a plafonului de îndatorare în două faze.

Prima, imediată, prevede majorarea acestuia la 917 miliarde dolari, până la finele lui 2011. Ulterior, un grup de parlamentari, format din membri ai partidului republican şi democrat va propune, în decembrie 2011, o a doua creştere, la 1.200 - 1.500 miliarde dolari, care va permite Guvernului federal să funcţioneze până în 2013.

Administraţia Obama este implicată într-o bătălie pentru controlul conturilor fiscale ale SUA şi reducerea deficitului bugetar, care alimentează escaladarea datoriei publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel