Datornicii la bănci, executați silit mai rapid

Peste un milion și jumătate de români sunt amenințați, în prezent, de executarea silită. Dacă până acum procedura dura șase luni, un grup de deputați și senatori vor s-o urgenteze. 

Parlamentarii au realizat proiect de lege prin care datornicii la bănci vor fi executați mai repede. Parlamentarii vor ca executorul judecătoresc să înceapă singur procedura fără a avea nevoie de aprobarea unui judecător. Iniţiatorii proiectului de lege spun că s-au gândit, în primul rând, la bunul mers al instanţelor. Avocații se tem că va crea o avalanşă de abuzuri împotriva datornicilor.

"Vor fi executaţi mai repede, fie de către bănci sau alţi creditori, iar în acest proiect de lege nu există nicio cenzură pentru încuviinţarea executării silite", a spus Marius Coltuc, avocat, potrivit Digi 24.

"Sunt situaţii care blochează instanţa de judecată şi efectiv această iniţiativă doreşte per ansamblu să rezolve problema acestor blocaje", a declarat Bogdan Ciucă, deputat PC.

Dacă legea se modifică, se scurtează şi perioada în care se face executarea. Acum durează cel puţin 6 luni. Va dura cel mai mult cinci luni. 

Proiectul de lege prin care se doreşte modificarea procedurii de executare silită a trecut deja de Senat şi este dezbătut în comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel