Christoph Daum a confirmat pentru presa germană că va prelua o formație din China începând cu anul următor, deși susține că nu a dus lipsă de oferte din alte campionate.
Prezent la o acțiune organizată la penitenciarul din Herford (Germania), unde s-a antrenat alături de deținuți, Daum a discutat cu presa germană despre planurile sale de viitor.
"Voi lucra în China anul viitor - precum Capello, Lippi, Scolari, Schmidt, Magath. Este tentant să contribui pentru ca fotbalul chinez să fie competitiv cu fotbalul european.
În Bundesliga voi vedea meciurile doar din tribune. Antrenorii mai bătrâni nu par a mai fi o necesitate, se mizează mai mult pe tehnicieni tineri. Heynckes este excepția absolută.
În străinătate, în schimb, aptitudinile mele sunt apreciate. Primesc oferte de peste tot, nu doar din Bundesliga", a spus fostul selecționer al României pentru Westfalen-Blatt, potrivit GSP.
În această perioadă, zvonurile l-au dat pe Daum și în calitate de candidat pentru a prelua naționala Australiei, calificată la Campionatul Mondial din Rusia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News