David Popovici, AUR la Olimpiadă într-o cursă fabuloasă! Popovici devine campion în ultimele secunde

Inquam Photos / Colette Rochefort
Inquam Photos / Colette Rochefort

David Popovici este campionul olimpic al probei 200 liber la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Înotătorul David Popovici a câștigat titlul olimpic în proba de 200 m liber la JO 2024, cu timpul 1 min 44 sec  72/100.

Inquam Photos / Colette Rochefort

Popovici a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reușind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei.

Inquam Photos / Colette Rochefort

Locul secund în finala probei de 200 m liber a fost ocupat de britanicul Matthew Richards, cu timpul 1 min 44 sec  74/100, iar medalia de bronz a fost cucerită de americanul Luke Hobson, cu timpul 1 min 44 sec  79/100.

Inquam Photos / Colette Rochefort

Popovici (19 ani), dublu campion mondial și cvadruplu campion european, s-a calificat în finală cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 53/100.

Inquam Photos / Colette Rochefort

Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo.

Popovici: Un vis împlinit

”Este un vis împlinit. Mă bucur foarte tare, sper să nu încep să plâng la imn (n.r- el a avut lacrimi în ochi la imn). Mă bucur că acum cinci minute am scris istorie și dacă eu am putut, un băiat obișnuit, doar cu dorință arzătoare și puternică, atunci oricine poate.

Cine știe ce va fi mâine? Orice e posibil, atât timp cât ai un culoar, ai o șansă. Treaba încă nu s-a încheiat, dar bineînțeles că o să mă bucur, este o realizare imensă, în primul rând pentru mine, mă bucur că țara m-a urmărit, că sunt atât de mulți români în tribună”, a declarat Popovici la TVR 1.

Popovici intră mâine în cursa de 100 m liber

Popovici, care a adus prima medalie României la JO 2024, va mai evolua la Paris și în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate marți (12:15), când vor avea loc și semifinalele (21:30).

Ultima medalie olimpică a înotului românesc datează din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar Răzvan Florea bronzul la 200 m spate.

Primii oameni din statul român, mesaje pentru David Popovici

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe David Popovici, proaspătul campion olimpic.

Inquam Photos / Colette Rochefort

”David Popovici aduce prima medalie olimpică pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris! Felicitări, David, pentru această performanță extraordinară! Hai, #TeamRomania!”, a scris președintele României, Klaus Iohannis, pe Facebook.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj în urma reușitei lui David Popovici.

”Senzațional! David Popovici - Aur Olimpic! De Ziua Imnului Național, cel mai frumos cadou pe care un român îl poate face nouă tuturor. Este meritul său și al echipei tale pentru tot efortul depus. Bravo, David”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Ciucă, șeful Senatului și liderul PNL, a avut, de asemenea, cuvinte de laudă pentru campionul olimpic la natație.

”Felicitări, David Popovici! Ai scris în această seară istorie pentru România cu aurul la proba de 200 metri liber. Ne-ai făcut, încă o dată, mândri de tine și mândri că suntem români. Ne înclinăm în fața performanței tale”, a scris Nicolae Ciucă pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel