Sportivul român David Popovici a declarat, duminică seara, după ce a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Otopeni, că 'în sport fie câştigi, fie înveţi ceva', iar anul acesta, chiar dacă nu a avut rezultate aşa de bune precum în 2022, a învăţat foarte multe.
'Sunt mulţumit de acest an, chiar dacă nu am avut rezultate aşa de bune ca în 2022. Am învăţat mult mai multe. În sport fie câştigi, fie înveţi ceva. E un principiu în care eu cred foarte tare. Aşa că am învăţat foarte multe anul acesta. E un proces, trebuie să nu uit asta, sunt mulţi paşi, multe competiţii prin care treci. Şi trebuie să înveţi din greşeli, din ce nu ţi-a ieşit. Aşa cum viaţa e un proces, şi sportul e un proces', a spus el.
Popovici s-a arătat bucuros de medalia de bronz câştigată în proba de 100 m liber şi a recunoscut că nu îi place la fel de mult să înoate în bazin scurt.
'A fost agitat azi, a fost foarte rapid, au fost multe valuri azi în bazin. Poate de asta nici nu-mi place atât de mult să înot în bazin scurt. Însă fiecare concurs este parte din proces şi sunt foarte bucuros că am reuşit să termin competiţia cu o medalie. Nu ştiu dacă oboseala de ieri şi-a pus amprenta asupra evoluţiei mele de azi, eu am încercat să mă recuperez cât de bine am putut. Într-adevăr, a fost un program diferit, dar în acelaşi timp o provocare foarte bună. Am învăţat să fac mai bine faţă stresului şi oboselii şi aş vrea să le mulţumesc organizatorilor că am dormit ca un bebeluş după reuniunea de aseară', a menţionat sportivul.
'Nu pot decât să le mulţumesc susţinătorilor mei, pentru că m-au ajutat foarte mult. A fost un public foarte bun care sigur i-a ajutat pe toţi sportivii. A fost un public pe care mi-l doresc la absolut fiecare competiţie. Le mulţumesc şi celor care au venit aici şi celor care s-au uitat de acasă. Îmi doresc ca ei să ştie că şi cu ajutorul lor am reuşit să câştig o medalie în seara asta' a adăugat el. David Popovici, care a început în octombrie Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti, a explicat că acum va începe pregătirea pentru sesiunea de iarnă.
'Urmează sesiunile. O să mă pregătesc, acum am aşteptat să termin cu stresul competiţiei. Acum trebuie să mă pun cu burta pe carte. Pentru că încerc să le fac pe amândouă (n.red. - sportul şi şcoala). Sesiunile o să-mi spună dacă mă descurc sau nu', a precizat Popovici.
Sportivul român David Popovici a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m liber, duminică seara, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni.
Popovici a fost cronometrat cu timpul de 46 sec 05/100, fiind devansat de francezul Maxime Grousset, 45 sec 46/100, şi de italianul Alessandro Miressi, 45 sec 51/100. Vineri seara, Andrei Ungur a câştigat prima medalie pentru România la Europenele de la Otopeni, bronz în proba de 100 m spate.
Sâmbătă, David Popovici s-a clasat pe patru la 200 m liber. România a participat la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi) şi a încheiat cu două medalii de bronz. La precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate. La Mondialele în bazin scurt din 2022 de la Melbourne, Popovici a cucerit argintul la 200 m liber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu