David Popovici, după spectacolul de la Roma: Sunt unul dintre rechini acum!

Inquam Photos / Alex Nicodim
Inquam Photos / Alex Nicodim

Înotătorul David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma. După victorie, a făcut câteva declarații.

Înotătorul David Popovici (17 ani), campionul mondial en titre al distanţei, s-a impus în stil de mare campion, cu timpul de 1 min 42 sec 97/100, nou record mondial şi european de juniori, precum şi al competiţiei. 

„Este fix ce voiam, să cobor sub 1:43.00. Pot să spun că sunt unul dintre rechini acum”, a fost prima reacție a lui David Popovici.

L'Equipe: Popovici este singur pe planeta sa

David Popovici este singur pe planeta lui, au scris jurnaliştii de la cotidianul L'Equipe.

„Este singur pe planeta lui. Medaliat cu aur cu record mondial la 100 m liber, românul de 17 ani a dublat miza luni la 200 m liber. Câştigător într-un timp supersonic de 1'4297, a fost cu mult înaintea elveţianului Antonio Djakovic (la 263) şi a austriacului Felix Auboeck (la 292). Nu a existat niciodată suspans în aceşti 200 de metri. În frunte după primele două viraje, a dat un adevărat spectacol în a doua parte a cursei pentru a triumfa cu uşurinţă. Şi-a doborât propriul record mondial de juniori, precum şi cel al campionatului european. Minunea din România devine al treilea cel mai rapid om din istorie după Michael Phelps şi deţinătorul recordului mondial german Paul Biedermann (1'42"00)", au scris jurnaliştii.

Federaţia Europeană de Nataţie a scris că David Popovici a „comis-o” din nou şi a reuşit un nou record al competiţiei. 

Citește și...

Dani Oțil, mesaj pentru David Popovici, tânărul care a „bătut sistemul”

„Scuze, David Popovici!”, a transmis Dani Oțil, după victoriile sportivului.

„Scuze, David Popovici!  În numele meu, al colegilor de media care și-au adus aminte abia acum că avem și sportul intitulat înot în România. Te vom peria două săptămâni. Apoi, dacă ratezi o finală sau te accidentezi, te vom tăvăli. Dar tu ești băiat deștept. Te-am auzit la primul live de la Neatza acum un an. Ne-ai dat pe spate la doar 16 ani. Nu semeni cu fotbaliștii majori cu care umplem grupajele de știri”, a scris, miercuri, Dani Oțil pe contul său de Facebook.

„Ne cerem scuze pentru felul în care arată bazinele din România. Ne cerem scuze pentru că nu ți-am oferit nimic, dar acum îți cerem. Tu vei lua poate argint, cândva... Noi te vom întreba de ce nu aur... Tu vei lua bronz... Noi te vom întreba de ce nu aur. Nu ne va interesa dacă te doare ceva sau dacă mai suporți să te antrenezi la ora la care alți copii de vârsta ta se întorc de la club”, a continuat mesajul Dani Oțil.

„O să uităm orele tale de antrenament, munca părinților tăi, etc... Ne va interesa să ai steagul pe cască. Și să îl tragi prin apă pe ăla de îl pune grafica tv. Tu să nu ne bagi în seamă. Semnează cu sponsori, câștigă bani, apari în reclame. Nu ne datorezi nimic. Ne poți ajuta într-un singur fel: între copiii noștri mai sunt câțiva ca tine, dar pe care îi vom îneca de mici. Am mai înecat până la tine.

Tu ești superman. Nu pentru că ai bătut recorduri. Pentru că ai bătut sistemul. 

Noi suntem 20 de milioane. Lucrăm de 30 de ani la un sistem care să te încurce. Să te bată. Ne-ai bătut. Scuze, David Popovici!”, a conchis Dani Oțil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel