David Popovici nu a fost așteptat de niciun reprezentant al Guvernului la venirea în țară. Primul mesaj al campionului olimpic al României

FOTO: Antena 3-CNN
FOTO: Antena 3-CNN

David Popovici a participat la o conferință de presă la sosirea în România, de la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Vă mulțumim că ați venit să ne primiți în număr așa mare. Ne-am tot antrenat răbdarea de 20 de ani încoace, așteptând o nouă medalie la înot, dar într-un final a venit. Ne așteptăm să nu mai treacă alți 20 de ani, dar pentru asta trebuie să facem un efort colectiv. Eu am un vis - în România, toți copiii să aibă acces la înot într-un mod accesibil, așa cum se întâmplă în Europa. Am văzut că toată lumea a preluat situația de la Bazinul Lia Manoliu. David are posibilități, mai poate merge și la Dinamo, dar nu toată lumea poate avea acest acces. Dacă vrem să avem rezultate în continuare, trebuie să construim o echipă de înotători în jurul lui David. Pentru asta, avem nevoie de bazine de înot”, a precizat Adrian Rădulescu, antrenorul principal al sportivului.

„Mulțumesc că sunteți aici, că ați venit, că ne-ați așteptat. Eu am tendința să mă complic când vine vorba de dat declarații sau când poate ar trebui să răspund întrebărilor mult mai scurt, scurt și la obiect, așa că de data asta o să fac un efort să spun ceea ce-mi doresc foarte mult să spun.

Mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit, fie lipiți de televizoare, fie în tribună, celor care au crezut în mine, celor care m-au susținut, și cum spunea și antrenorul meu mai devreme, nu ai cum să faci asta fără o echipă extraordinar de bună și dedicată. 

Astea sunt medaliile, sunt două bucăți de metal foarte grele. Doar atâta sunt, dar pentru ele unii muncesc o viața. Și eu, la rândul meu, am muncit ani de zile, unii reușesc d-abia după 10 ani, poate alții după o viață întreagă și alții niciodată. De aceea, e foarte important să-i susțineți în continuare, pe toți cei care concurează la Jocuri, pe ai noștri, și felicitări celor care au reușit să obțină încă niște medalii pentru noi, pentru țară. Deci, vă mulțumesc!

Și despre condiții și bazine a vorbit antrenorul meu. Am vorbit, cred că, destul de mult despre asta imediat după curse. Sunt niște interviuri pe care poate mulți oameni din fruntea țării ar trebui să le asculte de mai multe ori. Și pe ale mele, dar și pe ale antrenorului meu. Pentru că, într-adevăr, este nevoie de bani investiți în sport, bani investiți cu cap, la noi în țară. Mulțumesc și hai România în continuare”, a declarat David Popovici.

VEZI ȘI:„Am o țară în spate și atât de mulți oameni care mă susțin”. David Popovici le mulțumește românilor după succesul de la Jocurile Olimpice

Manifestul lui David Popovici: „Medaliile mele trebuie să aducă mai multă atenție pentru sportul românesc”

Înotătorul român David Popovici a declarat, miercuri noapte, că speră ca medaliile sale de aur și bronz obținute la Jocurile Olimpice de la Paris să contribuie la creșterea investițiilor în sportul românesc. El a atras atenția asupra condițiilor dificile de antrenament, în special pe timpul iernii, la bazinul din Complexul "Lia Manoliu", acoperit doar cu un balon.

„Aceste medalii ar trebui să aducă mai multă atenție pentru sport, nu doar pentru înot, ci pentru sport în general. Fără sport, nu putem evolua prea mult. În România sunt multe probleme, dar faptul că se investește atât de puțin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai țării. Nu este suficient doar să vorbim despre asta, ci trebuie să punem presiune. Eu, campion olimpic și medaliat cu bronz, mă antrenez iarna într-un balon la 'Lia Manoliu', unde în trei minute te sufoci. Sunt promisiuni de ani de zile, dar nimic concret nu s-a realizat”, a spus Popovici.

Popovici, dublu medaliat la Paris, a subliniat că România trebuie să investească mai mult și mai eficient în sport, pentru a avea mai mulți atleți calificați la Jocurile Olimpice.

„Mi-ar plăcea să vedem mai mulți sportivi români calificați la Jocurile Olimpice. În prezent, suntem doar trei înotători calificați. Văd delegații din țări cu populații mai mici decât a noastră, dar cu mult mai mulți sportivi. De ce să nu avem și noi mai mulți olimpici? Trebuie să investim mai mult în sport și să o facem cu cap. Este necesar să acționăm, iar eu îmi voi face partea mea. Nu știu exact ce înseamnă asta acum, dar voi găsi o soluție. Este o misiune mai importantă pentru mine decât să câștig medalii. Este vorba despre a face o diferență și voi face tot posibilul pentru asta”, a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel