Președintele Traian Băsescu a intervenit telefonic, vineri seară, la România TV, după conferința de presă susținută la Palatul Cotroceni, explicând și motivul pentru care a ales să vorbească astăzi despre acest subiect.
Potrivit celor declarate de către președintele Traian Băsescu, acesta ar fi dorit să abordeze subiectul crizei pe data de 6 mai, când s-ar fi împlinit trei ani de la anunţarea măsurilor de austeritate, care au culminat cu tăierea salariilor. Pentru că la acea dată, majoritatea românilor sărbătoresc Paștele, șeful statului a considerat că este mai bine să devanseze conferința de presă, privind criza.
"Normal, această intervenţie trebuia să o fac pe 5 sau 6 mai, dar erau Sfintele Sărbători. Nu vă ascund că voiam să o fac şi înainte de comunicarea publică a analizei europene, care va fi undeva pe 3-4 mai", a explicat președintele Băsescu în emisiunea Laurei Chiriac de la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu