Michael Jackson a trecut prin multe, încă din copilărie. Cele mai mari suferințe par să fi fost cauzate chiar de tatăl lui!
În timp ce a fost acuzat de agresarea sexuală a unor copii, s-a descoperit că MJ a fost chiar el însuși victima părintelui său extrem de strict. The Guardian a publicat, cu ani în urmă, mărturia doctorului Conrad Murray, fostul medic al faimosului cântăreț, condamnat pentru doza letală injectată lui Michael, care a făcut niște acuzații incredibile despre capul familiei Jackson. Acesta îl acuză pe Joe Jackson ca fiind „unul dintre cei mai răi tați din istorie”. Fostul cardiolog a dezvăluit că, atunci când Michael Jackson îi era pacient, i-a povestit despre „numeroasele suferințe” îndurate în copilărie din cauza tatălui său.
În 2003, Michael a detaliat subiectul dureros în documentarul „Living With Michael Jackson”: „Era mai mult decât o curea... erau corzi și tot felul de chestii cu care mă bătea. Te trântea de perete cu toată puterea lui. Își ieșea adesea din fire... iar eu eram atât de rapid încât de multe ori nu reușea să mă prindă. Dar, când mă prindea, era rău... foarte rău!”, se confesa MJ.
„Simplul fapt că Michael a fost castrat chimic pentru a-și menține vocea ascuțită este revoltător!”, a declarat Murray după ce, în 2016, scrisese chiar el despre acest lucru în cartea „This Is It! The Secret Lives of Dr. Conrad Murray and Michael Jackson”. Fostul medic al lui Michael l-a acuzat pe Joe că l-a forțat pe fiul său să ia tratament hormonal injectabil la vârsta de numai 12 ani, ca să scape de acnee, dar și ca să împiedice să i se îngroașe vocea. „Sper că Joe Jackson va arde în Iad!”, a spus medicul în filmulețul din The Blast, făcut public la numai câteva zile după ce Joe Jackson a murit de cancer pancreatic, pe 27 iunie 2018.
Nu a fost prima dată când Joe Jackson a fost acuzat de lucruri îngrozitoare. În 1993, chiar Michael a vorbit despre bătăile crunte pe care le primise de la tatăl lui când era mic. „Nu știu dacă am fost copilul lui preferat sau ce s-a întâmplat. Unii ar zice că era prea strict, adorând disciplina. Era, într-adevăr, foarte dur. Numai privirea lui îți îngheța sângele în vine. Erau momente în care venea la mine și mie mi se făcea rău fizic. Începeam să vomit…”, a conchis regretatul superstar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu