De Ce a început Traian Băsescu să folosească monarhia în discursurile sale

Traian basescu monarhie
Traian basescu monarhie

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1, că a dorit să facă un referendum pentru introducerea monarhiei, dar a fost împiedicat de Constituție. Voturile monarhiștilor au mers în România postdecembristă către dreapta, susținătorii Coroanei fiind prin definiție anti-stânga. Politologul Andrei Țăranu apreciază că regăsirea monarhiei în discursul președintelui poate fi explicată tocmai prin această înclinație electorală a monarhiștilor: Băsescu încearcă să-și găsească o platformă electorală pentru Mișcarea Populară, crede profesorul de doctrine politice.

”Manevra cu referendumul plus manevra cu monarhia reprezintă încercarea de a găsi o platformă electorală pentru Mișcarea Populară, care se consideră a fi expresia dreptei românești. Monarhiștii din România se consideră, prin excelență, ca făcând parte din dreapta. Toți care se consideră de dreapta, probabil, trebuie să fie aduși în acest bazin, pentru a reprezenta motorul, forța motrice a Mișcării Populare”, a declarat Andrei Țăranu, miercuri, la Digi24.

Pe de altă parte, Crin Antonescu s-a declarat și el de-a lungul timpului pro-monarhie. Pozițiile acestuia au fost însă fluctuante, concluzionând că ”opțiunea monarhică este departe de a fi în poziție de competiție”. Sondajele de opinie nu mai dau de mult monarhia la 3%, ci undeva în jur de 15%, o masă mică de electori ce nu trebuie însă neglijată, mai ales de către dreapta. Posibila strategie a lui Traian Băsescu, așa cum se prezintă ea în viziunea politologului Andrei Țăranu, este puțin probabil să fie una de succes pentru viitorul său partid. Între episodul 2011, când Băsescu l-a numit pe Majestatea Sa Regele Mihai I ”slugă la ruși”, și figuri liberale importante care s-au declarat pro-monarhie, precum Antonescu sau Călin Popescu Tăriceanu, mișcarea președintelui se creionează drept una îndoielnică.

Cea mai puternică implicare a monarhiștilor în alegeri a fost cea din 1996, susținându-l pe candidatul Convenției Democrate la alegerile prezidențiale, Emil Constantinescu. Intelectualul și-a atras simpatia acestora după ce s-a declarat monarhist și a promis că va face un referendum pentru revenirea la Monarhie, pentru a-i ”preda puterea” Majestății Sale Regelui Mihai. Susținătorii Coroanei au suferit însă o dezamăgire, monarhia regăsindu-se izolată în discursurile din mandatul președintelui Constantinescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel