Deputata Diana-Anda Buzoianu (USR) a fost invitată la emisiunea „Generația Schimbării", de la DC News, unde a vorbit despre motivele care au determinat-o să intre în politică.
Pentru ce ați intrat în politică?
„Eu cred foarte mult că politica e un instrument și de asemenea mi se pare că atunci când vorbesc cu oamenii întreb tot timpul ce părere au despre politicieni și aproape niciodată nu este o părere bună. Dar apoi îi întreb și dacă cred că există oameni în politică care luptă pentru ei, care vor să le facă vocea auzită. Și dacă la prima întrebare aproape nimeni nu ridică mâna și nimeni nu spune „da", totuși la a două întrebare, răspunsul este aproape covârșitor „da". Și aici cred că e diferența.
Eu am intrat în politică pentru că îmi dau seama că politica e un instrument care poate să fie folosit și pentru bine. Mie îmi place să fac politică, mi se pare că este o meserie cu o foarte mare demnitate, e o meserie pe care dacă o faci cu iubire față de țară, față de oameni, față de misiunea pe care o aveai în minte când ai intrat în politică, poate să aducă foarte mult bine pentru oameni.
Cred că ăsta este de fapt motivul pentru care am intrat în politică pentru că eu chiar am un respect foarte mare pentru ce se poate face cu instrumentul ăsta. Eu am intrat cu câteva misiuni clare în minte. Am pe zona aceasta de digitalizare pentru că chiar cred că România poate să fie competitivă. Nu mai vreau povestea asta cu România supraviețuiește, haideți să găsim niște măsuri să supraviețuim.
Eu sunt un om competitiv și vreau și de la România să fie o țară competitivă, să fie printre primele locuri în topurile bune, în cele care contează. Cred că putem face asta, dar cred că avem nevoie de oameni care să vină din mediul privat, chiar și din public, și să înceapă să se lupte pentru o Românie în care noi ne atingem un potențial real, nu mai luptăm pentru a supraviețui.
Cred foarte mult și pe partea de protejarea mediului pentru că mi se pare că noi, în România, nu putem trăi sănătos, nu putem vorbi de un trăi sănătos, fericit, împlinit, în care să ne bucurăm de viața noastră, fără să avem puțin grijă de cum arată lumea asta, de cum arată țară noastră. Mai ales că noi suntem foarte tineri și când vorbesc cu elevi, cu studenți, toți înțeleg legătura directă dintre cum va fi viața lor sănătoasă sau nu, legată direct de dacă va fi sau nu protejat mediul înconjurător.”, a spus deputata Diana-Anda Buzoianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu