Simona Gherghe a vorbit despre plecarea de la Acces Direct, după nouă ani în care a prezentat emisiunea tv de la Antena 1.
"Atât am rezistat. E un format solicitant și controversat, greu, apăsător. Atât am putut duce sufletește. După ce l-am născut pe Vlad, le-am spus că eu nu mai pot face formatul, dar că aș putea să mă întorc dacă schimbăm totul acolo: și formatul, și numele. S-o luăm de la zero. Ei au considerat că încă are potențial, așa că l-au păstrat în grilă. Și, după cum se vede, formatul face cifre și are fanii săi și azi.
Mi-am dorit mai multă liniște și mai mult timp pentru familie. De altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat Mireasa a fost faptul că pot să am diminețile și după-amiezile libere, să mă pot ocupa de Ana și Vlad", a spus Simona Gherghe, într-un interviu pentru viva.ro.
Cât privește show-ul matrimonial Mireasa, la cârma căruia se află, prezentatoare tv a spus:
"Acest reality-show e despre viața adevărată. Cu bune și rele. Orice proiect care implică muncă cu oameni, cu caractere diferite, din medii sociale diferite, implică un grad de solicitare. Dar eu nu fug de greu! Cât despre momentele tensionate, aleg să le depășesc cu diplomație și calm. Și cum concurenții sunt tineri, la început de drum, le explic unde cred eu că greșesc, așa cum aș face-o copiilor mei."
Cum a ajuns Simona Gherghe în lumina reflectoarelor
Simona Gherghe s-a născut în data de 31 octombrie 1977, la Iași, și a absolvit Facultatea de Litere, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, cu specializarea franceză- engleză.
A intrat în presă în anul al doilea de facultate, pe postul de editor-prezentator ştiri, la radio. În 2001, a făcut primii pași în televiziune, la TV BIT Iaşi. În 2002, a venit la București pentru același job de editor-prezentator, la Antena 1. Și-a câștigat notorietatea în perioada în care a prezentat știrile. Apoi, în 2010, a renunțat la pupitrul știrilor și a preluat cârma emisiunii Acces Direct, pentru nouă ani. În prezent, Simona Gherghe prezintă show-ul matrimonial Mireasa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News