De Ce a RENUNȚAT ANTONESCU să candideze la PREȘEDINȚIE

CRIN ANTONESCU a anunțat, sâmbătă, că RENUNȚĂ să candideze la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014. Anunțul liberalului a fost neașteptat și surprinzător, însă, o analiză mai atentă ar putea releva multe dintre motivele care ar fi stat în spatele deciziei luate de CRIN ANTONESCU.

Jurnalistul Val Vâlcu opinează că, în condițiile propulsării lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, Crin Antonescu nu mai putea acționa decât cel mult ca un "iepure" pentru edilul de la Sibiu, în perspectiva unei viitoare rocade în preajma alegerilor, pe modelul celei din 2004.

Citește și: Scenariu șoc lansat de Dragnea: Băsescu, premierul lui Iohannis

Val Vâlcu prezintă avantajele pe care le are Klaus Iohannis în fața lui Antonescu pentru preluarea calității de prezidențiabil al PNL. În vreme ce fostul lider liberal începea să fie asemănat tot mai mult cu Traian Băsescu, Iohannis este văzut drept o antiteză a actualului șef al statului, iar rezultatul referendumului din 2012 arată că Traian Băsescu nu se mai află printre preferații alegătorilor. Iată avantajele primarului din Sibiu:

- e un model diferit de Traian Băsescu - calm, cumpătat;

- nu atacă la persoană;

- nu se așteaptă de la el să aibă replici spumoase, iar dacă spune un lucru memorabil, acesta va deveni viral, transmis fiind de el;

- nu este uzat în campanii electorale;

- nu i-a atacat pe alții;

- poate fi un lider unificator. Nu a fost în PDL, iar în PNL a intrat de puțin timp. Electoratul PDL îl va accepta mult mai ușor decât ar fi făcut-o în cazul lui Crin Antonescu, cel care, în percepția democrat-liberalilor, a încălcat statul de drept în 2012.

Vezi și: CRIN ANTONESCU renunță la PREȘEDINȚIE. NU VA CANDIDA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE

"În condițiile în care ar fi candidat Crin Antonescu, aducerea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL ar fi fost inutilă și fără efect. Ce câștig ar fi putut aduce partidului Klaus Iohannis, dacă el nu era candidatul la alegerile prezidențiale în acest an? În plus, odată cu refacerea Alianței D.A., PNL și PDL trebuiau să meargă în tandem pentru cele două funcții cheie ale statului - președinte și premier. Liberalii propun omul pentru o funcție, democrat-liberalii - pentru cealaltă funcție. În cazul în care Crin Antonescu ar fi candidat pentru Cotroceni, ar fi avut nevoie de o pereche din PDL pentru Palatul Victoria. Atunci ce rol ar mai fi avut Klaus Iohannis. Dacă Antonescu ar fi mers cu Iohannis ca propunere de premier, ar fi riscat să piardă voturile electoratului PDL, care nu s-ar fi simțit reprezentat de tandemul Antonescu-Iohannis.

Crin Antonescu ar fi putut funcționa pe post de 'iepure' pentru Klaus Iohannis, pe modelul rocadei din 2004, Stolojan - Băsescu, Problema în această situație ar fi fost reprezentată de riscul ca grupările anti-Antonescu din PNL anti-Antonescu Alianța cu PDL și să plece în PSD, pentru refacerea USL. Or, Klaus Iohannis ar putea fi perceput ca soluția care să-i mențină pe liberali uniți", a mai declarat jurnalistul Val Vâlcu.

Citește și: CT POPESCU, despre renunțarea lui ANTONESCU la PREȘEDINȚIE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel