De ce ajung copiii să fie neascultători. Explicațiile specialiștilor

”Copilul nu mă ascultă!” este o afirmație tot mai des auzită din partea profesorilor și a părinților. Pentru a vedea însă de ce ajung copiii să fie neascultători, profesorul dr. Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, Universitatea din București, semnalează că trebuie analizat ce stă la baza unui asemenea comportament, dar și ce strategii trebuie aplicate pentru a combate o astfel de atitudine.

Vedem din ce în ce mai des profesori și părinți care se plâng de faptul că elevii/copiii nu îi mai ascultă. Vedem acest lucru pe stradă, în magazine, la școală etc. Oare de ce ajung copiii să fie neascultători și ce trebuie să facă educatorii?

În primul rând să vedem ce stă la baza unui astfel de comportament. C. Hughes observă că mediul (familial sau școlar) poate să-și pună amprenta asupra modului în care copilul acționează. În familie observați dacă: oamenii își arată unii altora respect, în ce mod în care sunt rezolvate problemele – prin argumente sau prin dispute și țipete și dacă există un stres excesiv la care (și) copilul este supus. De altfel, Fredric Neuman spune că un educator care țipă tot timpul la copil nu îi oferă acestuia nuanțe și copilului o să-i fie greu să distingă între momentele când i se spune ceva dar nu este necesar să urmeze indicațiile întocmai de situațiile în care este obligatoriu să facă tot ceea ce i se spune.

Citește și: Copilul agresiv. Întrebări care te pot ghida în înțelegerea acestui comportament

La școală observați dacă bullying-ul este prezent, la modul în care copilul interacționează cu colegii și cu profesorii.

Dincolo de mediu, o problemă este și modul în care reacționează adultul. Bradley spune că ori de câte ori repetați un lucru pe care copilul nu îl face diminuați și respectul acestuia față de limitele pe care încercați să le impuneți. Autorul ne oferă câteva reacții tipice pe care părinții/profesorii le au – ele sunt erori de parenting:

  • Ți-am spus de 1000 de ori...
  • De câte ori mai trebuie să îți spun...
  • Nu o să-ți mai spun încă o dată (și cu toate acestea o să o faceți în continuare).

Astfel vedem că un comportament nepotrivit este – de cele mai multe ori – o reacție la o reaționările pe care copilul le are cu cei din jurul său. Ce este însă de făcut?

Citește continuarea pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel