Decizia, de luni, a coaliției aflată la putere de a mări salariile și pensiile cu 5% începând cu 1 aprilie este surprinzătoare. Deși aplicarea acestei hotărâri este incertă, fiind condiționată de creșterea economică, declarațiile parvenite înainte de începerea ședinței săptămânale a conducerii partidului PDL contravin mai multor opinii din trecut, potrivit cărora mărirea salariilor și a pensiilor era percepută ca o măsură ”nesăbuită” sau, în cel mai fericit caz, posibilă doar după o analiză a primului trimestru.
Referitor la o decizie a Guvernului de a mări pensiile și salariile în 2012, William Brînză, liderul PDL-iștilor din diaspora comenta anul trecut: „Chiar dacă anul 2012 va fi un an electoral, el nu trebuie să fie şi un an al derapajelor. Este de preferat să nu cedăm impulsurilor populiste şi să-i lăsăm pe specialişti să decidă, în baza calculelor şi a bugetului pe care se bazează România, momentul măririi salariilor, precum şi valoarea pe care PIB-ul României o poate susţine în mod real, fără repercursiuni grave pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, care ar plăti nesăbuinţa adoptării de măsuri doar pentru a câştiga voturi".
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, afirma în ianuarie 2012, că abia în luna aprilie se va putea şti dacă vor putea fi realizate indexări ale pensiilor și salariilor și numai dacă va exista creștere economică care să genereze resurse.
"Suntem abia în luna ianuarie. Trebuie să treacă primele trei luni, să facem analiza pe primul trimestru pe datele macroeconomice, să vedem veniturile, să vedem cheltuielile, să vedem creşterea economică şi în luna aprilie abia atunci vom şti cum stăm în primul trimestru", preciza Sulfina Barbu.
Nici președintele UNPR, Marian Sârbu, nu era foarte sigur privind mărirea veniturilor pensionarilor și a salariaților. Deși estima că o creștere cu "patru-cinci procente" a salariilor sau indexarea pensiilor cu rata inflației ar putea deveni realitate numai după analiza situației economice a primului trimestru, Marian Sârbu prefigura un termen ”probabil după luna aprilie, începutul lui mai”.
"Sperăm ca datele economice să ne permită o mică indexare, dar astăzi nu pot să dau nici o certificare în acest sens, pentru că analizele de date economice se fac în luna aprilie pe primul trimestru al anului”, preciza președintele UNPR.
Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu declara anul trecut: "Cred că, la un moment dat, trebuie impozitate pensiile ca orice venituri. În momentul acesta, cred că nu e nevoie (de impozitarea tuturor pensiilor - n.r.), în momentul acesta sigur trebuie îngheţate pensiile, la anul, la cum arată lucrurile din punct de vedere economic".
Chiar și premierul Emil Boc a ieșit luna aceasta și le-a transmis protestatarilor că nu le poate promite mărirea pensiilor sau salariilor, nici demisia din funcţie sau anularea măsurilor dispuse de Guvern în contextul crizei.
Promisiunea de astăzi a Guvernului ridică semne de nedumerire, deoarece o astfel de discuție nu era avansată, până acum, pentru luna ianuarie, ci numai la finalul primului trimestru. Să fie doar succesul presiunilor de stradă sau oare economia României înregistrează creștere, generând astfel resurse de finanțare?
Citește și:
Sulfina Barbu: Abia în aprilie vom ști dacă pensiile și salariile vor fi indexate
Boc: protestatarilor nu le pot promite nici măriri, nici demisia
Marian Sârbu: Pensiile şi salariile ar putea creşte în aprilie sau mai
Lăzăroiu: Din ce se întrevede, salariile bugetarilor şi pensiile ar trebui îngheţate în 2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News