Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prezent, miercuri, la o dezbatere prilejuită de lansarea unei cărți, s-a arătat "puțin revoltat" de o invitație voalată care s-ar putea desprinde din carte și a transmis românilor un sfat care vizează depozitele bancare, amintind, totodată, de moartea lui Constantin Brâncoveanu, care a fost torturat pentru a-şi declara întreaga avere, inclusiv banii din străinătate.
"Radu Mihnea a fost primul domn român care şi-a deschis un depozit la Veneţia, am putea spune că a plecat cu banii în străinătate, şi-a depus 20.000 de galbeni la Zecca, Veneţia", a afirmat Isărescu, prezent la o dezbatere prilejuită de lansarea cărţii "Cronicarii, adevărul şi puterea. Istorie şi ideoligie în cronistica moldovenească a secolului al XVII-lea" de Nadia Manea, relatează Mediafax.
Referindu-se şi la "obsesia" băncilor centrale şi a guvernatorilor de a ţine "inflaţia, să ţină inflaţia cât mai jos", Mugur Isărescu a continuat: "Şi în mare măsură este adevărat, dar nu toţi guvernatorii recunosc acest lucru, că sunt obsedaţi, însă că au preocuparea să ţină preţurile scăzute este adevărat. Inflaţia este opusul stabilităţii monetare", a explicat Isărescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu