Dr. Patricia Badea a explicat de ce este important să ne vaccinăm.
Dr. Patricia Badea spune că este o "fanatică" a vaccinurilor și a științei. Aceasta a explicat de ce este important să ne vaccinăm și cum au evoluat de-a lungul timpului vaccinurile, devenind din ce în ce mai sigure.
"Nu vreau să deschid o dezbatere ci vreau să vă expun niște realități:
1. Vaccinul s-a inventat atunci când niște vraci au realizat că dacă expui oamenii la niște "zemuri, puroi" în cantități mici atunci aceștia fac o boală ușoară (sau nimic) și ulterior nu mai mor de boala respectivă! Evident că nu toți se imunizau, unii mai și mureau, dar majoritatea se încadra în cele de mai sus!
2. De atunci vracii s-au transformat în medici (care petrec zeci de ani învățând) și evoluția științei i-a ajutat să purifice, să micșoreze riscul de reacții adverse și să fie mult mai precise, mai exacte efectele vaccinurilor, în așa fel încât după vaccin să moară cât mai puțini oameni și efectele adverse nedorite să fie mult mai rare.
3. De atunci au apărut și s-au dezvoltat ziarele, televiziunile și internetul unde e liber la informație de orice fel, verificată sau nu, reală sau nu. Știrile bombastice și fantastice prind mult mai mult la public decât o statistica banală. Cui îi pasă de aia 98% care sunt protejați și nu au nimic, când ai 2% care fac bube, le cade parul, fac șoc anafilactic?
4. Și ce mă doare pe mine cel mai mult (și în dos pe autorități) că exista personal medical neinformat, sau prost informat, sau rău intenționat, care propovăduiește știrile bombastice și atunci totul devine o lupta de informare cu pacienții care devin total confuzi în aceasta dezbatere și pe care frica deciziei de vaccinare începe să îi domine.
Personal sunt o "fanatică" a vaccinurilor și a științei, nu mă consider mai deșteaptă că oamenii de știință care de sute de ani au muncit și studiat că noi să fim aici și acum, față de 1 miliard la 1800 acum suntem peste 8 miliarde. Sunt vaccinată și mă vaccinez în continuare, copiii mei la fel de vaccinați cu toate opționalele cate sunt azi în România și sper ca medicina să evolueze în continuare în așa fel încât oamenii să sufere cât mai puțin de boli și să se bucure de viață modernă, mult mai ușoară a timpurilor noastre", a scris Dr. Patricia Badea pe pagina ei de Facebook.
VEZI ȘI: Mare atenție! Lista bolilor transmise în școală și grădiniță. Cum îți poți proteja copilul
Foto: Facebook dr. Patricia Badea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu