De ce avem un caz Elena Udrea

Prin asta nu vreau să spun că personajul cu pricina ar fi vinovat, în sensul unei fapte penale, al unei afaceri oneroase sau al unei pile puse pentru nu ştiu ce grup de afaceri direct la Palat, la şeful suprem.

Avem un caz Elena Udrea prin felul în care acest om politic decide să se comporte, să se promoveze, să sară etape să epateze cu orice preţ în goana după o realizare imediată .

Acţionează de parcă nu-i mai ajunge timpul şi după cum se comportă dă semne că nu ştie ce înseamnă aia răbdare.

Zilele trecute v-am prezentat felul în care doamna ministru Udrea vindea blana ursului din pădure pe fluturaşi electorali distribuiţi în sectorul 6 deşi nu suntem în campanie şi alegerile sunt abia în 2012.

Acolo doamna Udrea ne spunea cum ne-a făcut Metrou în Drumul Taberei deşi în cel mai bun caz lucrările încep în 2011 şi dacă lucrurile merg bine, vor dura 4 ani! Dar pe fluturaşii electorali e ca şi făcut! Iar personajul nostru se laudă că apără drepturile noastre…Iată un exemplu de lipsă de răbdare care vine probabil dintr-o dorinţă evidentă de a ajunge undeva mai repede decât permite drumul.

Chiar şi vestimentaţia etalată de subiectul nostru te duce cu gândul că Elena Udrea face tot ce îi stă în putinţă să atraga atenţia, să sucească privirile după silueta domniei sale şi de aici şi pantaloni gen Animal Print şi decolteuri demne mai degrabă de reviste pentru adulţi.

E clar că nu o deranjază comentariile, e clar că dânsa funcţionează doar după principiul de marketing care spune că orice se scrie despre tine e folositor pentru că îţi cresc accesările şi te faci mai cunoscut. Din acest punct de vedere, doamna Elena Udrea nu se foloseşte de loc de ceea ce de regulă numim bun simţ, fie pentru că nu vrea fie pentru că nu poate, după principiul că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Dânsa este probabil adepta ideii că doar aşa poţi ajunge sus. Dacă s-ar uita la credibilitatea din sondaje ar vedea că a obţinut efectul invers. A existat nu cu mult timp în urmă în politică un alt personaj care ajunsese la un moment dat pe locul doi, imediat după Traian Băsescu (pe vremea când acesta era mare) în topul credibilităţii, procedând exact pe dos.

E vorba de Mona Muscă, pe atunci un exemplu de bun simţ, de discurs echilibrat, de tenacitate în sens bun, arme cu care a ajuns să-l sperie atât de tare pe numărul unu încât şi acum cred că din această cauză i-au scos din sertar acea tinichea – angajamentul de informator. Sigur, nu cred că Elena Udrea se poate comporta în public aşa cum reuşea M0na Muscă, diferenţa dintre cele două persoane nu cred că vine doar din strategiile de marketing ci şi din educaţie.

Nu în ultimul rând trebuie să remarc felul în care încearcă Elena Udrea să iasă din povestea ALRO. A dat un interviu în care ne afundă în amănunte, parcă după principiul “dacă nu poţi să-i convingi, ameţeşte-i”. Felul în care ne vorbeşte acolo pare desprins din manualele de diversiune. Din nou precizez, nu spun că doamna ministru e vinovată, mă refer la felul în care procedează . Şi procedând astfel nu răspunde la trei chestiuni de principiu care sunt de fapt cheia acestui caz. Cum se face că soţul unui consilier prezidenţial reuşea să facă agenda altui consilier prezidenţial? Domnul Cocoş, soţul doamnei Udrea făcea toate aceste oficii din patriotism şi dezinteresat? Faptul că toţi cei trei procurori care au lucrat în acest caz, dintre care doi au reclamat presiuni şi ingerinţe, nu se mai află acum în sistem e doar o simplă coincidenţă?

Morala e simplă:din toată această tărăşenie nu poţi ieşi îmbrăcând pantaloni mulaţi şi purtând decolteuri largi şi nici dând interviuri atent supravegheate de consilierii de imagine.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News