Antonio Momoc, specialist în comunicare, a analizat tactica preşedintelui Traian Băsescu de a ieşi pentru prima dată după începerea potestelor cu un discurs în faţa ambasadorilor. Băsescu va încerca să sondeze piaţa cu acest discurs şi va încerca să pară că este alături de oamenii care manifestă în piaţă. Preşedintele nu va pierde ocazia să reitereze ideea că mitinul din piaţa Universităţii este unul politizat, folosindu-se şi de mitingul USL de astăzi.
"Preşedintele va transmite atât un mesaj intern, cât şi unul extern. Nu va putea ocoli situaţia din piaţa Universităţii. Cel mai probabil va trimite doar săgeţi şi baloane de săpun pentru a sta în expectativă. El va încerca cel mai probabil să pară victimă şi se va solidariza cu oamenii cinstiţi din piaţă, în acelaşi timp înfierând orice manifestaţie politică", a declarat Antonio Momoc pentru DeCe News.
Băsescu ar putea transmite idei despre viitorul Guvern şi indicii despre politica sa pe termen mediu. "Oricum va fi, anticipate sau comasate, preşedintele va trebui să numească un nou Guvern anul acesta. Ar putea veni cu varianta unui Guvern de tehnocraţi, dar nu va oferi detalii concrete", a mai spus specialistul în comunicare.
Strategia de comunicare a PDL s-a modificat radical faţă începutul protestelor. Primul pas înapoi a fost revenirea lui Arafat, apoi dicursul premirului Emil Boc şi declaraţia ministrului de Interne, Traian Igaş, care aseară spunea că fraternizează cu protestatarii. Momoc consideră că aceasta este o nouă strategie de comunicare şi este de aşteptat ca preşedintele să urmeze aceeaşi cale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News