De ce beneficiază Kovesi, în continuare, de serviciile SPP

Laura Codruța Kovesi FOTO AGERPRES
Laura Codruța Kovesi FOTO AGERPRES

Laura Codruța Kovesi beneficiază, în continuare, de protecţia SPP. Cum este posibil, deşi nu mai deţine funcţia de procuror-șef DNA?

Alegeri prezidentiale 2024

De ce mai beneficiază Laura Codruța Kovesi de protecție și pază. Răspunsul SPP pentru Antena 3

Ce spune articolul 14

"Persoanele îndreptăţite să beneficieze de protecţie şi obiectivele a căror pază se asigură de SPP se stabilesc prin hotărârea CSAT".

Cu alte cuvinte, SPP îi asigură în continuare protecţia Laurei Codruța Kovesi pentru că CSAT permite acest lucru. CSAT nu a răspuns solicitării din partea Antenei 3.

Ce declara Kovesi

"Am protecţie în acest moment. Protecţie faţă de faptul că am primit numeroase ameninţări. Atunci când am încheiat mandatul am trimis copie după toate ameninţările pe care le-am primit şi cu toate riscurile care există la siguranţa mea fizică şi CSAT a decis că trebuie să beneficiez de protecţie în continuare", a spus Kovesi, răspunzând întrebărilor unor jurnalişti.

CSAT-ul a dat această dispoziţie pentru pază şi protecţie, când Laura Codruța Kovesi era procuror-șef DNA, o funcţie de demnitate publică, şi, ca să rămână fără pază şi maşină, tot CSAT trebuia să decidă retragerea serviciilor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, potrivit Antena 3.

"SPP nu putea să asigure protecţia în continuare, dacă nu avea o decizie legală"

"SPP nu putea să asigure protecţia în continuare, dacă nu avea o decizie legală, a CSAT, cum prevede legea. Lucrurile erau complicate, dacă o făceau din proprie iniţiativă. Persoana care face protecţia are dotarea necesară, muniţie, pe care le foloseşte în cazul în care demnitarul este în pericol şi vă daţi seama care ar fi consecinţele legale pentru astfel de măsuri.

Atunci când era în funcția de demnitate publică, doamna Kovesi a solicitat protecţie şi pază, solicitarea fiind adresată CSAT, în care au fost prezentate şi motivele. Iar Consiliul a aprobat. SPP nu a făcut decât să aplice această hotărâre. Ca să poată fi ridicată această protecţie, trebuie să decidă cel care a decis preluarea în pază, adică CSAT. Nu a existat o asemenea solicitare de retragere, din datele mele", a spus generalul Dumitru Iliescu, fost șef SPP.

"Kovesi nu ar trebui să beneficieze de protecţie din partea SPP"

"Hotărârile CSAT se iau prin consens. Dacă un membru nu este de acord cu o anumită măsură, nu se poate lua acea măsură. Trebuie să vedem şi ce a articulat legiuitorul în articolul 14, litera i, aliniatul 4. Şi anume că "de protecţie pot să beneficieze şi demnitarii şi foştii demnitari care nu au fost aprobaţi prin CSAT, contra-cost, sau în alte situaţii, când decide CSAT".

Din punctul meu de vedere, doamna Kovesi nu ar trebui să beneficieze de protecţie din partea SPP, atâta timp cât este o lege prin care Ministerul de Interne este abilitat să asigure protecţia persoanelor care ocupă funcţii în magistratură. Ca atare, normal ar fi ca doamna Kovesi să beneficieze de protecţie din partea instituţiei respective. Dacă CSAT a decis acest lucru, atunci nu poate nimeni să ia o altă măsură", a mai spus Dumitru Iliescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel