De ce câinele se ascunde după picioarele tale

Foto Pexels
Foto Pexels

De ce câinele se ascunde după picioarele tale?

Unii căței se ascund după picioarele stăpânului. Cățelul este singurul animal domestic ce caută protecția omului în momentul în care se simte amenințat sau îi este frică, ceea ce indică o legătură emoțională foarte puternică între câini și om.

Dușmanii de moarte ai câinilor

Pilotul Cezar Osiceanu a spus care sunt alimentele pe care ar trebui să nu le dăm niciodată câinelui.

„Câinii sunt carnivori prin excelență, dar, în ultimii 30-40 de ani, omul i-a transformat încet dieta naturală. Trebuie să știm că rasele canine au mirosul mult mai dezvoltat decât al omului, aud mult mai bine decât omul, văd mult mai slab decât omul, iar simțul gustului este mult mai slab decât al omului, practic ei putând mânca o viață întreaga cam aceeași mâncare dacă miroase le fel.

Pâinea nu se dă la câini decât prăjită și puțină, cel mai bine este să fie evitată, deoarece fermentează. Roșiile sunt excluse total pentru că fermentează. Oasele de pui se sparg în așchii dure, iar câinii nu mestecă precum oamenii, ci sfărâmă și înghit ceea ce poate produce accidente care se pot solda cu deces. Un mioritic splendid de circa un an și 65 de kg a murit din cauza unui copan de găină bătrână folosit la ciorba stăpânilor, care s-a spart perforând gâtul câinelui. Oasele sunt bune cu cât sunt mai mari, dar de preferat de vacă.

Oul este un aliment extrem de important și în alimentația câinilor, dar pentru a beneficia de aportul său se dă doar gălbenușul crud în amestec cu lapte, în special puilor sau câinilor în creștere, în special pentru rasele de talie medie și mare, dar nu mai mult de patru zile pe săptămână. Merele și fructele sunt evitate pentru fermentația pe care o produc”, a spus, pentru DCNews, Cezar Osiceanu.

„Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor, deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile.

Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.

Producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a spus pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel