De Ce candidează Oprescu împotriva Mihaelei Geoană, la Crucea Roșie

mihaela si mircea geoana
mihaela si mircea geoana

Sorin Oprescu riscă foarte mult pentru o miză mică, atunci când candidează la funcția de președinte al Crucii Roșii, crede politologul Alfred Bulai.

”O victorie n-ar însemna mai nimic, în percepția publicului, ne-a declarat prof. Bulai. Funcția de primar e prea mare ca să mai însemne ceva funcția de președinte al unei instituții gen Crucea Roșie. Vorbim de al doilea om în stat, ca număr de voturi cu care a primit mandatul. E ca și cum Nadal ar câștiga un turneu de tenis în curtea școlii. Marele public nu știe despre ce este vorba și nu e interesat de Crucea Roșie, nu e o funcție pe care s-o valorizeze, astfel încât, dacă  ar câștiga-o, să i se pară  că Oprescu e pe val. În schimb, dacă pierde, e un dezastru pentru imaginea sa. Va fi asociat înfrângerii, ștampilat ca unul care nu e acceptat nici măcar de comunitatea din care provine...căci pentru mulți Crucea Roșie e asociată cu medicina”.

Motivul ar putea fi legat de alegerile din 2008. Oprescu era favorit în sondaje, dar conducerea PSD a încercat să-i blocheze candidatura la Primăria Generală. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, inițial, că varianta pe care va merge conducerea partidului este de a valida decizia PSD Bucureşti privind candidatura primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, la Primăria Generală a Capitalei. Ulterior, la presiunea greilor partidului, Năstase și Iliescu, a fost găsită o soluție de compromis: Cristian Diaconescu, iar Oprescu a părăsit PSD. Candidatura împotriva Mihaelei Geoană ar putea fi o răzbunare a lui Oprescu pentru momentul 2008, dar și confirmare a relațiilor bune cu PSD-ul condus de Victor Ponta, într-un moment în care partidul se delimitează tot mai mult de fostul lider.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel