De ce copilul meu spune o minciună?
De multe ori părinții ori profesorii pun această întrebare: de ce și când apelază copilul/elevul la minciună? Apoi caută vinovați pentru această stare de lucruri: școala dă vina pe familie, familia pe grupul de prieteni și această spirală a învinovățirii poate continua... după cum subliniază profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.
Totuși, înainte să căutăm vinovați este mai bine să căutăm mai adânc în complexul mecanism pe care minciuna îl presupune? Lickerman (2010) ne oferă câteva motive pentru care copilul apelează la minciună; el spune că minciuna îi oferă copilului - ca și adultului, de altfel, o serie de argumente:
Minciuna îl protejează prin evitarea unor consecințe dureroase ale unui comportament, de rușine, jenă sau conflicte;
Îi oferă mai ușor accesul la elemente pe care vrea să le obțină: atât aspecte materiale (o jucărie, bani de buzunar etc.) cât și non-materiale (cum este concentrarea atenției celorlalți asupra persoanei sale);
Îi păstrează respectul celorlalți față de propria persoană (și astfel copilul o să aibă o imagine mai bună decât în cazul în care cei care îl înconjoară ar avea informații despre ceea ce el a făcut);
De multe ori minciuna oferă o strategie prin care copilul evită un consum de energie sau de timp pentru a face ceva ceea ce cu adevârat nu vrea să facă;
Uneori minciuna nu protejează persoana pe care o transmite, ci pe alte persoane sau sentimentele altor persoane. Da, de multe ori copiii mint ca să vă facă pe plac dumneavoastră (părinți ori educatori), nu pentru a obține ei ceva!
Iată motivele pe care se construiește o minciună. Înțelegem astfel că este foarte important să nu ne mărginim la o formulare simplă gen: „Minciuna nu este un lucru bun!" sau „Nu este frumos să apelezi la minciună!" etc.
Vezi continuarea pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
