De ce Cuza de la Noaptea Târziu a renunţat la barbă după şase ani

Cuza de la Noaptea Târziu s-a văzut nevoit să facă o schimbare drastică de look.

Cuza a fost nevoit să facă o schimbare drastică de look, chiar înainte de cea de-a şaptea gală a transforming show-ului de la Antena 1. După ce s-a amuzat cu tot felul de personaje, ruleta i-a adus de această dată primul personaj feminin, aşa că momentul renunţării la barbă a fost unul inevitabil, spre disperarea artistului.

Încă de la finalul ediţiei trecute, la momentul ruletei, Cuza a făcut o promisiune: „Pentru Ilona şi Ristei, dar în special pentru Ilona, îmi dau barba jos! Eu o să fiu Anda Adam!”, aducând în discuţie glumele lor de la canapea din sezonul trecut. Apoi, la antrenamente, artistul a dezvăluit: „Mi-am dat jos barba de două ori în toată viaţa mea, în ambele dăţi pentru Te cunosc de undeva! Prima oară s-a întâmplat acum şase ani, tot pe scena asta, iar acum rolul Andei Adam m-a adus în situaţia asta fără ieşire!”. 

Tot la antrenamente, Cuza a recurs la un truc şi a ales să poarte mască pe perioada interviului: „Suferă de îmbărbărită acută!”, a glumit Emi pe seama lui. Nu doar barba i-a dat bătăi de cap, ci şi coregrafia specială a clipului: „I se pare că nu o să fie niciodată atât de senzual şi feminin. Îşi dorea mişcări mai puţin unduite, dar nu se poate, pentru că Anda e o cântăreaţă senzuală, o femeie sexy, are toate mişcările la ea!”, a povestit coregrafa show-ului, Furnica.

Nici pentru Emi nu a fost mai uşor, căci şi Alex Velea este un dansator foarte bun, iar timbrul lui este unul destul de greu de imitat. Cum s-au descurcat cei doi cu rolurile de zile mari primite la ruletă, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. 

 

Citește și...

„America Express - Drumul Aurului”, la Antena 1 

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela, sunt concurenții „America Express - Drumul Aurului”.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură. 

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel