Recentele hărți electorale, publicate de presa din Statele Unite, îi prezintă pe democrați reprezentanți de culoarea albastră, iar pe republicani de culoarea roșie. Iată care este originea culorilor.
În toate hărțile electorale de peste ocean, schema de culori este aceeași: roșu este pentru republicani, albastru este pentru democrați. Iată de unde a venit această simbolistică a culorilor.
Reprezentarea în cele două culori este relativ nouă. Deși cele două culori au fost adesea folosite pentru a reprezenta diferențele politice în istoria SUA, abia de la alegerile din 2000, cele două culori au fost atribuite în mod consecvent partidelor politice. În acel an, The New York Times și USA Today au publicat pentru prima dată hărți electorale colorate și, potrivit The Verge, au atribuit culorile destul de arbitrar.
"Roșu (Red) începe cu R, Republicani începe cu R", a declarat pentru The Verge editorul grafic senior Archie Tse. „A fost o asociere mai firească”.
Partidele politice și-au însușit culorile atribuite, democrații îndemnând cetățenii să „voteze albastru!”, iar susținătorii lui Donald Trump poartă șepci roșii cu mesajul „Make America Great Again”.
Potrivit The History Channel, primele hărți electorale colorate au fost difuzate de televiziuni în 1976, dar nu a existat o coerență între posturile TV în ceea ce privește ce culori să fie atribuite pentru fiecare partid. La acea vreme, roșul era folosit pentru democrați, iar albastru pentru republicani, în numeroase cazuri.
Totodată, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, șefii partidelor politice din sudul Texasului au hotărât ca roșu și albastru să fie culorile celor două partide, în scopul de a „asista” alegătorii analfabeți sau care nu știu să vorbească limba engleză (această asistență a implicat fraude electorale, potrivit Texas State Historical Association). Republicanii erau adesea roșii în acest sistem, deși culorile variau de la județ la județ. Potrivit Geography Realm, hărțile care arată afilierea partidelor în roșu și albastru datează din a doua jumătate al secolului al XIX-lea, deși, la acea vreme, roșul era culoarea democraților, iar albastrul era culoarea republicanilor, informează LiveScience.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News