EXCLUSIV  De ce e atât de multă umiditate în 2023, dar secetă în Moldova. Florinela Georgescu (ANM),despre fenomenul cu care se confruntă România / video

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a fost invitată  la DC News unde a vorbit despre motivele pentru care avem atât de multă umiditate în acest an. 

„De ce este atât de multă umiditate în acest an?”, a întrebat Val Vâlcu. 

„A plouat foarte mult în primăvară pentru că circulația atmosferică la scară atmosferică a favorizat traiectorii ale ciclonilor mediteraneeni, aceiași care știm că aduc la noi în țară ploile cele mai abundente. Traiectoriile acestora au fost favorizate să traverseze țara noastră, să stagneze în zona țării noastre, deci structuri la scară mai mare care au favorizat pentru sud-estul Europei o primăvară foarte ploioasă, umedă.

S-a continuat cu ploile importante și în luna iunie pentru că am fost cam în același tablou, la scară mai mare.

Pe de altă parte, când plouă două trei zile la rând și masa de aer nu se schimbă, să zicem că se încălzește, un aer cu cât este mai cald el are capacitatea de a înmagazina mai mulți vapori de apă fără a genera precipitații.  

Deci dacă nu sunt condiții de formare a precipitațiilor, aerul stă acolo foarte umed, deci cu cât e mai cald, cu atât mai mulți vapori de apă pot să stea acolo în aer fără să declanșeze precipitațiile. Dacă temperatura scade, cum s-a întâmplat în a doua parte a nopții care a trecut, la București,  aerul acela care inițial era foarte cald și încăpeau în el foarte mult vapori de apă fără să condenseze, fără să genereze precipitații, se saturează și se declanșează precipitațiile. Acest proces poate fi unul violent.

Pornisem de la ideea că după ploile acelea din iunie, nefiind o circulație atmosferică foarte activă care să schimbe masa de aer, am rămas în aceeași masă de aer, pe măsură ce temperaturile au crescut aerul s-a îmbogățiți în vapori de apă pe care noi îi simțim din plin.

Dacă în jurul nostru este un aer saturat cu vapori de apă, noi transpiram doar că rămânem cu transpirația pe noi, nu ne răcorim și de aici disconfortul termic. Aceasta este logica după care a fost conceput indicele cu care măsurăm disconfortul provocat simultan de valoarea ridicată a temperaturii, dar și de umiditatea crescută.”, a spus Florinela Georgescu.

„Acești cicloni mediteraneeni care aduc ploi se opresc pe Carpați. Nu ajung în Moldova. Este secetă în Moldova.”, a spus Val Vâlcu. 

„Da. Din păcate, majoritatea ploilor sau episoadelor de ploaie puternică, abundentă, pe care l-am avut în acest an, au fost generate de cicloni a căror evoluție a fost mai degrabă dinspre sud-vest și au afectat mai ales jumătatea de vest a teritoriului. 

Există și situații în care ciclonii pot avea o abordare mai sudică și atunci mai afectate să fie regiunile sudice, sud-estice, și există și situațiile care generează ploile cele mai abundente în Moldova când un ciclon mediteranean reușește să ajungă în Marea Neagră și acolo să se reîmprospăteze cu umezeală, să se regenereze și să abordeze țară noastră dinspre Marea Neagră și la impactul cu Carpații Orientali să stagneze, să se oprească, să genereze cantități mari de apă deasupra Moldovei.”, a spus Florinela Georgescu la DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel