A te pune în centru, a-ți prioritiza nevoile, nu este neapărat un comportament negativ, cel puțin asta susține un psiholog italian.
Publicitate
Suntem obișnuiți să folosim termenul egoist întotdeauna într-un sens negativ, pentru a indica pe cineva care nu are nicio dorință sau mod de a se dedica celorlalți, dar este întotdeauna concentrat doar pe sine.
Dar dacă încercăm în schimb să schimbăm perspectiva? Dacă am încerca pentru o clipă să-i reevaluăm pe cei care sunt capabili să spună câțiva nu din când în când, să-și punem nevoile în centru în loc să-i sacrificăm?
În astfel de cazuri, chiar ar fi greșit să fii egoist?
”Egoismul răspunde de fapt la o întrebare corectă: este o reprezentare a stimei de sine. Fără egoism nu există stimă de sine. Este evident că poate deveni problematică atunci când devine principala caracteristică a unei personalități dar în același timp excesul de altruism poate deveni și dăunător și negativ”, explică psihologul și psihoterapeutul Matteo Merigo pentru Fanpage.
La locul de muncă, în relații, în prietenii, cu copiii lor, femeile sunt mai ales cele care au dificultăți mai mari în a spune nu. Cu greu contemplă un nu ca răspuns la o cerere.
”Pe termen lung cei care nu reușesc niciodată să spună nu (și mă refer mai ales la femei) riscă să se confrunte cu două sindromuri: cel al asistentei de Cruce Roșie și cel al lui Wendy. În primul caz, excesul de disponibilitate ar putea duce la a spune „Eu fac totul pentru alții și nimeni nu face nimic pentru mine”. În celălalt caz, însă, individul se simte mulțumit de faptul că face totul pentru ceilalți, de sacrificiu și alege să renunțe la propriile nevoi pentru a se sacrifica pentru alții”, susține doctorul Matteo Merigo.
Se întâmplă uneori ca, deși avem un disconfort, o banală durere de cap de exemplu, să nu fim în stare să spunem nu.
"Este o greșeală. În acest caz, este necesar să spui nu. Este un egoism sănătos pentru că doar atunci când suntem bine putem avea grijă de altcineva. Și apoi a învăța să spui nu este educațional. Fie că este vorba despre un copil, un partener sau un prieten, a spune nu servește la limitarea faptului că nu poți fi întotdeauna pregătit în orice moment pentru orice eventualitate. Și atunci este important și pentru noi înșine, să ne ajute să înțelegem de ce avem nevoie și de ce nu avem nevoie. Egoismul sănătos are întotdeauna sens, nu este, așa cum spuneam la începutul egocentrării, ci este acel sentiment, acea nevoie care ne ajută să trăim mai bine și să fim mai eficienți pentru sine și pentru ceilalți”, a fost de părere psihoterapeutul Matteo Merigo.
Vinovația este un alt motiv pentru care adesea devine dificil să spui nu.
De asemenea, alegi să mergi împotriva propriilor nevoi pentru a nu te simți vinovat mai târziu. ”Sentimentul de vinovăție are aproape întotdeauna două motive profunde, primul se referă la alegerile, comportamentul cuiva, dar cel de-al doilea, cel mai frecvent, se referă la faptul că cineva se teme de o judecată negativă”.
Prin urmare, se întâmplă că de multe ori nu este posibil să spui nu de teamă să nu fii judecat.
”Pentru a-l câștiga, pentru că ne amintim că sentimentele de vinovăție pot fi dăunătoare și negative, ne întrebăm mereu dacă un anumit lucru am ales să nu facem pentru că nu am putut sau nu am vrut și dăm importanță motivațiilor noastre”, spune psihoterapeutul Matteo Merigo.
Relațiile, de iubire, de prietenie, sunt alcătuite din medieri.
”Adesea aceste relații se deteriorează pentru că nu este ușor să menții totul în echilibru. Cei care nu reușesc să-și exercite un egoism sănătos riscă să-și pună partenerul pe piedestal și să se neglijeze pe ei înșiși. De aceea este important să lucrezi la echilibru și să realizezi dacă propriul tău partener este dispus să fie prezent pentru noi, așa cum suntem noi pentru el. Dacă ne dăm seama că această disponibilitate nu este reciprocă, conștientizarea este necesară pentru că ne confruntăm cu o condiție de egoism rău, totul „altul decât sănătos, care ar putea compromite sănătatea relației”, a concluzionat psihoterapeutul Matteo Merigo.
Citește și:
Două teorii despre motivul pentru care oamenii au nevoie să se sărute provin din ideea că, de bebeluși, avem o plăcere înnăscută pentru atingerea buzelor. Într-un caz, s-ar putea să asociem atingerea buzelor cu alăptarea, iar acel reflex este înnăscut în toată lumea.
Există, de asemenea, o sugestie că mamele și copiii lor se leagă de sărutul buze pe buze din cauza a ceva numit ”transfer alimentar premasticat”. Mamele strămoșilor noștri ar putea să ne fi mestecat în prealabil hrana pentru noi în primii noștri ani și să o fi transferat direct în gură. Acesta este ceva ce se vede la strămoșii noștri cei mai apropiați – cimpanzeii – precum și la alte maimuțe mari.
”Dar cred că cheia universalului uman al sărutului, sau absența acestuia, este că senzualitatea oamenilor poate fi îndeplinită în multe feluri, altele decât doar sărutul”, spune Jankowiak.
Acele culturi care nu se sărută buză pe buză găsesc alte modalități de a fi intime, spune autoarea Sheril Kirshenbaum.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu