Nu întotdeauna începutul anului coincidea cu data de 1 ianuarie.
Conform calendarului roman antic, Anul Nou începea în luna martie. Totuși, în perioada împăratului roman Iulius Cezar (46 î.Hr.), s-a hotărât ca 1 ianuarie să fie considerată prima zi a anului.
Luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus Bifrons sau Ianus Bicefal. Cunoscut pentru cele două fețe, era asociat cu sfârșitul și începutul. Fiind reprezentat cu două fețe, una îndreptată către trecut și cealaltă către viitor, simboliza tranziția și schimbarea. Pe lângă numele de Ianus Bifrons, el mai era denumit și Januspater (Tatăl lui Ianus), un titlu rezervat doar lui Jupiter și lui Marte.
În Evul Mediu, influența Bisericii Catolice a determinat multe țări din Europa de Vest să își schimbe începutul anului pentru a coincide cu sărbători creștine majore, precum 25 decembrie (Nașterea lui Isus), 1 martie, 25 martie (Buna Vestire) sau chiar Paștele, scrie alba24.ro.
Țările din estul Europei, în special cele cu o populație predominant ortodoxă, și-au început anul la 1 septembrie începând din anul 988. Sub conducerea lui Carol cel Mare în perioada Imperiului Carolingian (768-814), Anul Nou începea la 25 decembrie (de Crăciun). În secolul al X-lea, Anul Nou începea în ziua de Paște.
Din 1622, s-a revenit la data de 1 ianuarie ca prima zi a anului, această decizie fiind luată de liderul Bisericii Catolice pentru a simplifica calendarul sărbătorilor religioase. Crăciunul, ca sărbătoare creștină, este considerat începutul unei noi ere. Pentru a marca acest moment, Papa a decis ca prima zi a primei luni după Nașterea lui Iisus Hristos să fie și prima zi a noului an calendaristic.
În trecut, Anul Nou era sărbătorit între solstițiul de iarnă (21 decembrie) și echinocțiul de primăvară (21 martie), reprezentând reînnoirea anuală la toate popoarele. Majoritatea țărilor din Europa de Vest au schimbat începutul anului la 1 ianuarie înainte de adoptarea calendarului gregorian
În tradiția populară, luna ianuarie este cunoscută sub numele de "ghenarie", "Crăciunul mic", "carindar" sau "gerariu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu