Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a vorbit despre viața Sfântului Nicolae de Mira.
Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a vorbit despre viața Sfântului Nicolae de Mira și despre calitățile sale care l-au făcut să fie îndrăgit atât de copii, cât și de cei care locuiesc în preajma mării:
„Sfântul Nicolae, care a fost episcop de Mira Lichiei, astăzi se numește Demre și e în Turcia, a fost un om care a apărat credința ortodoxă. A fost victimă a persecuțiilor și nu a cedat în niciun fel. Noi îl cunoaștem ca un binefăcător, dar el a fost un teolog remarcabil și se spune că el l-ar fi cârtit, cu două palme, pe ereticul Arie, care e primul mare eretic, combătut de primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde și noi am avut un reprezentant care se bucura de prietenia Sfântului Nicolae. Acest episcop avea reședința la Constanța.
El a trăit personal efectele persecuției, a fost un mărturisitor și a fost un ierarh cu o foarte mare conștiință dogmatică. A rămas ca un om care a ajutat foarte multe tinere, împiedicându-le să devină victime ale prostituției, a fost un binefăcător al oamenilor necăjiți pe care i-a ajutat, a făcut minuni foarte multe. Invocându-l, un om care a căzut în largul mării, s-a trezit după aceea în patul său, deși căzuse de pe un vas. Este foarte iubit și venerat în zonele marine de la noi, dar mai ales în Grecia. I se mai atribuie izbăvirea unei corăbii de la scufundare chiar atunci când era în viață. A trăit în secolul al III-lea și al IV-lea, trecând la cele veșnice în anul 340, pe când era arhiepiscop al Mirelor Lichiei. “, a spus Dan Ciachir.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Oameni întâlniți o singură dată: E Sfântul! Sfântul! Cum să taie Sfântul păsări, măi copile!?…
„Cât privește pătimirile sale, acestea s-au produs și le-a resimțit în vremea a doi împărați anticreștini, Dioclețian și Maximilian, între 285 și 305. De asemenea, a fost și pustnic. Moaștele sale au fost duse în anul 1087, în mai, de aceea există și în mai o sărbătoare a sa, la Bari, pentru a fi ferite de păgâni. O mână a Sfântului Nicolae se află la Muzeul din Antalya.
Popularitatea sa vine din generozitate, dar el reprezintă o personalitate foarte complexă și nu poate fi redus numai la bunătate și generozitate materială, pentru că a fost mărturisitor, îndurând persecuțiile la care erau supuși creștinii.
Este așteptat de copii pentru că este moșul, la fel cum este și Moș Crăciun, adică bătrânul generos care aduce daruri pentru că înțelegea cât de grea este lipsa materială și cum să bucuri niște oameni. El a ajutat acele tinere spre a se mărita în mod cuviincios și a nu aluneca spre un compromis. De fiecare dată trebuie să amintim atitudinea sa profundă și conștiința sa dogmatică profundă.
Latura aceasta frumoasă, copleșitoare a generozității și a atenției nu trebuie să o umbrească pe aceea de mărturisitor, teolog, apărător al credinței, trăsături foarte importante, dar mai puțin cunoscute“, a spus, pentru DC News, scriitorul Dan Ciachir.
CITEȘTE ȘI - Brâul Maicii Domnului va fi adus la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News