Endometrioza, supranumită 'boala femeilor frumoase', este considerată un fel de "cenuşăreasă" a maladiilor ginecologice, deoarece nici la ora actuală medicina nu a reușit să ofere o explicaţie completă şi logică în ce priveşte cauzele sale.
Prin urmare, Dr. Edith Kadar, absolventă a Facultatății de medicină „Victor Babeș" din Timișoara, a venit cu o teorie ce ține de psihic pentru că multe femei care au sau au avut endometrioză nu vor să aibă copii.
"Multe femei şi-au reamintit că în copilărie s-a întâmplat ceva care a "sădit" sămânţa neîncrederii lor în feminitatea proprie (ex: tata abuziv cu mama, ajungându-se la forme extreme (bătăi, mutilări), abuz emoţional asupra persoanei aflate, repet, la vârsta copilăriei, decesul părintelui preferat, şi învinuirea copilului pentru acest fapt de catre părintele supravieţuitor ("vezi, dacă nu ai fost cuminte, a murit"). Toate acestea au fost "traduse" de către creier în felul urmator: "e atât de urât ce mi se întâmplă încât nu aş mai dori nimănui să treacă prin aşa ceva. Decât să ajung aşa, mai bine să nu am copii niciodată!".
Virus de program
Problema este că, indiferent de vârsta la care a fost emis (repet, în subconştient, deci necontrolat) acest tip de afirmaţie, el se manifestă ca un virus de program, ce afectează toată viaţa ce va urma. Fetiţa creşte, se maturizează, şi a uitat de întâmplarea nefericită. Dar "virusul" e prezent şi se activează atunci când viaţa readuce, sub o formă sau alta, situaţia trecută. De obicei, femeile cu aceste sechele tind să refacă, inconştient, viaţa părintelui de acelaşi sex. Însă, intervine şi în viaţa proprie un moment în care "virusul" se activează, şi actionează exact asupra aspectului din viaţa care l-a creat, în acest caz afirmaţia că nu mai vrea copii, chiar dacă a fost făcută într-un moment de furie sau disperare", scrie Dr. Edith Kadar.
Endometrioza este o afecțiune ginecologică, destul de frecventă, întâlnită la aproximativ 10-20% dintre femeile de vârstă reproductivă.
[citeste si]
Boala constă în dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapetează pereţii interni ai uterului, în cu totul altă parte decât la locul potrivit. De exemplu, la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinara, intestin; uneori poate ajunge până la plămâni, măduva spinării, şi chiar la creier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu