De ce hunii au invadat Europa şi nu China? -File de istorie

În timpul regelui lor Attila, triburile hunilor au atacat şi invadat Imperiul Roman, şi nu Asia Centrală sau China, teritorii mult mai aproape de zonele de baştină ale acestor războinici călăreţi-nomazi.

Publicitate

Însă, care să fi fost cauzele acestei decizii?

Ei bine, în timpul domniei regelui Attila, hunii erau deja stabiliţi în Europa centrală şi de est. În plus, în acea perioadă istorică China era un stat mult prea puternic şi consolidat astfel încât hunii să fi avut vreo şansă să o cucerească.
 
Istoricii estimează că la aproximativ 20 de ani de la naşterea lui Attila, hunii erau deja stabiliţi la vest de fluviul Volga. Ori în aceste condiţii, o campanie militară contra Chinei situată la o distanţă mult prea mare faţă de taberel hunilor, comparativ cu Imperiul Roman de Apus şi cu cel de Răsărit, ar fi fost o acţiune nesăbuită şi păguboasă.
 
Prin urmare, la momentul în care Attila a devenit căpetenia supremă a hunilor, acesta avea la graniţele ţinuturilor sale două imperii bogate şi avansate pe care putea să le jefuiască sau să le impună tribut, cum s-a şi întâmplat în realitate.
O acţiune de invadare a Chinei ar fi însemat pentru Attila o campanie lungă şi costisitoare, marcată de traversarea pustiurilor Asiei Centrale, cu munţii şi deşerturile lor lipsite de resurse pentru susţinerea hoardelor hune. 
 
Chiar şi o campanie contra persanilor, situaţi geografic mai aproape de Europa decât era China, ar fi fost un insucces. Imperiul Persan din acele vremuri era condus de dinastia Sasanizilor şi avea o forţă armată redutabilă şi experimentată.

Citește și: Muntele Sexului din Indonezia. Ritualurile erotice care aveau loc aici FOTO-VIDEO

 
 
Cât despre motivaţiile pentru care hunii au migrat spre vest încă dinainte de naşterea lui Attila, cercetătorii nu au căzut de acord asupra lor.
 
Există o teorie conform căreia hinii descindeau din triburile Xiongnu, care fusese izgonit cu un secol în urmă din nordul Asiei Centrale în urma raziilor trupelor imperiale ale dinastiei Han, dar această teorie are prea puţine evidenţe istorice care să o susţină, prin urmare nu este acceptată de majoritatea specialiştilor în domeniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel