Iată când pot deveni bateriile un real pericol pentru aparate şi utilizatori!
Rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a explicat, pas cu pas, cum funcţionează o baterie, când se poate încinge şi care sunt riscurile să ne afecteze aparatele şi sistemele de lucru sau chiar să ne pună viaţa în pericol.
"Acum 30 de ani sistemul de calcul dintr-un telefon ocupa 30 metri cubi. Iar acum totul intră într-un telefon. Dacă sursa de curent a unui calculator ar fi avut aceeaşi viteză de miniaturizare, atunci bateria de la telefon ar fi fost cât vârful minei de pix. Problema e cu fizica. Sistemul de producere a energiei este termodinamic instabil. Termodinamica include faptul că cererea de consum pentru baterii este extrem de variabilă. Adică sunt anumite funcţii care se folosesc în acelaşi timp, imagine, tot ce înseamnă sunet, internet wi-fi, bluetooth - de exemplu - consumă foarte mult. Şi atunci bateria asta trebuie să fie pregătită să aibă o cerere de consum de la sistem foarte mare şi-apoi pauză... iar foarte mare, iar pauză. Fără nicio regularitate. Nu există o regularitate în consum. Dar se încinge. Bateria în sine are capacitatea de a produce acest curent la cerere, o are! Sistemele sunt acum capabile. Numai că termodinamica face ca, uneori, căldura pe care o produc să devină un pericol pentru baterie şi pentru utilizatori"
Val Vâlcu: Îmi aduc aminte de accidentul tragic unde o cursă Swiss Air care a decolat de la New York oferea jocuri pe calculator. S-a aşteptat mult şi au luat foc cablajele...
Lucian Georgescu: Asta-i o mare problemă! Se presupune că cea mai mare parte din baterie e formată din semne de securitate, respectiv pereţi între anumite celule, că nu este o masă unitară omogenă care produce curent! Sunt module mici despărţite prin pereţi. Alea ocupă şi loc şi greutate. Altfel, greutatea efectivă a sistemelor care produc curent este mult mai mică de-atât. Dar primează securitatea utilizării bateriei şi, în al doilea rând, capacitatea ei de a produce sau de a rezista şi de a da o autonomie aparatului cât mai lungă.
Mai multe explicaţii aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News