De ce îi era cel mai frică lui Ceaușescu: "El știa, simțea ceva..."
Se zice despre fostul președinte Nicolae Ceaușescu că era neînfricat, că ar fi ținut piept la orice și că s-ar fi luptat cu oricine pentru cauzele lui. Cel puțin așa era portretizat în vremea comunismului - ca fiul al poporului fără frici și fără dușmani. Doar că tovarășul a avut și frici și dușmani.
Chiar dacă a fost perceput drept un lider "de fier", neînduplecat, de care mulți știau de frică, adevărul este altul, potrivit istoricilor. Ceaușescu se temea. Se temea de furia norodului, de o posibilă revoltă a maselor, de grupările mari de oameni, de adunări, de mulțime pentru că se aștepta ca, într-un astfel de context, să se poate naște foarte ușor o singură scânteie care l-ar putea "nimici". Da, ceea ce a trezit cele mai mari temeri în mintea fostului dictator a fost posibilitatea unei revolte populare, care ulterior s-a și concretizat în decembrie 1989.
Deși inițial a fost bine primit și văzut de către popor, Nicolae Ceaușescu a început să-și piardă încrederea în români începând cu anul 1980, odată cu impunerea restricțiilor la alimente și energie, pentru a achita datoria externă în întregime. Populația a îndurat foamete, frig și sărăcie. În plus, cultul personalității dictatorului devenea din ce în ce mai exagerat și era tot mai puțin tolerat de către populație.
Oboseală sau neliniște?
În ultima transmisiune difuzată la TV părea vizibil agitat și foarte obosit. Semn că începuseră deja să-i încolțească în minte bănuielile cum că poporul pune ceva la cale de mai multă vreme. După ce ți-a încheiat mesajul la TVR, filmarea a continuat iar Ceaușescu începe să se frece la ochi, își duce mâna repetat la frunte, are gesturi de om tulburat, dar dă vina pe reflectoare și pe luminile puternice din platou. Foști angajați la TVR au povestit asta în nenumărate rânduri în presă și în documentarele de peste ani.
Atunci "a tras" prima spaimă
Un episod notabil a avut loc în 1977, când una dintre cele mai ample mișcări de protest din perioada comunistă a izbucnit. Greva a început la Mina Lupeni la 1 august 1977 și s-a încheiat la 3 august 1977, având aproximativ 40.000 de participanți, în principal mineri. Ceaușescu a fost forțat să-și întrerupă concediul și să se deplaseze în zona minieră. Chiar dacă oamenii scandau "Jos Ceaușescu," dictatorul a promis îmbunătățiri ale condițiilor de muncă și de viață pentru mineri, ceea ce i-a determinat să-l aplaude în final.
„Vrem lumină și căldură!”
Chiar dacă s-a vehiculat mult ideea că Nicolae Ceaușescu nu avea habar de ce se întâmpla în țară și că ar fi avut impresia că "poporul lui" îi iubește și-i dorește doar binele, adevărul este că "nea Nicu" știa tot ce mișcă. Simțea pericolul "de la câteva luni depărtare", așa reiese din multele filme documentare produse după 2000. Se aștepta, practic, la...ceva. Nici el nu știa ce, dar avea o teamă inexplicabilă, motiv pentru care și-a luat cu el și un pachet voluminos cu bani atunci când a fugit de mulțime în celebra Dacie neagră.
Fără doar și poate, Ceaușescu era speriat de puterea maselor. „S-a alarmat, de pildă, când a fost povestea din Valea Jiului, în 1977, și zece ani mai târziu, în 1987, la Brașov. El știa că masele fac istoria, că ele se răscoală – de asta îi era foarte frică. Simțea ceva. De altfel, s-a și întâmplat”, povestește istoricul Stelian Tănase, conform romania.europalibera.org.
În 1987, a avut loc o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale pe care Ceaușescu le-a impus în Republica Socialistă România. Demonstranții, mulți dintre ei lucrători în uzine, au scandat „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem pâine fără cartelă!", „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină!”. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
