„De ce îmi cade părul?” este o întrebare pe care o pune multă lume, iar răspunsul este pentru că așa trebuie. Însă, excesiv poate fi începutul unor boli.
Organismul uman trebuie să fie văzut drept o mașinărie extrem de bine gândită. Nimic nu se întâmplă fără un rost și fără vreo cauză. Iar ca primă idee, trebuie de înțeles faptul că în corp există deja sisteme ce se ocupă cu reglementarea și optimizarea funcțiilor. Faptul că părul cade, după o anumită perioadă de timp, este perfect normal căci a fost gândit pentru a se reînnoi mereu.
Studiile din SUA susțin că un om sănătos ar trebui să piardă zilnic între 50 și 100 de fire de păr. Cercetările în domeniu au adus descoperit că părul are 4 stagii de dezvoltare. Primul stadiu de dezvoltare se numește anagen, și reprezintă stadiul în care părul crește încontinuu. Această perioadă are o durată între 3 și 5 ani pentru majoritatea oamenilor. Dar, au fost găsite și cazuri în care părul a avut o durată petrecută în stadiul anagen de 7 sau mai mulți ani.
Perioada anagen al firelor de păr diferențiază de la tipul de păr (scalp, axilar, pubian) și aproximativ 90% din părul de pe cap se află în acest stagiu. Chiar dacă părul este tăiat sau nu, va continua să crească până își va trăi toată viața.
A doua perioadă de creștere a firelor de păr este reprezentată de către catagen, o perioadă în care părul crește greu și durează aproximativ 10 zile. Moment imediat urmat de către faza 3, anume telogen. Părul va petrece o perioadă de aproximativ 3 luni fără să își mai modifice dimensiunea (10-15% din păr).
Exogen, este denumirea celui de-al patrulea stagiu al vieții unui fir de păr, iar aici va avea loc moartea firului de par (fapt ce se lasă cu căderea firului) și simultan, nașterea unuia nou în aceeași rădăcină (folicul).
Astfel, părul se află într-un sistem de continuă creștere ce asigură în permanență fire de păr sănătoase. Poate că acum rolul părului nu este unul vital și are un rol majoritar estetic, în cursul evolutiv al speciei a jucat un rol deosebit în menținerea căldurii corporale.
O primă patologie ce din punct de vedere medical determină căderea părului este dată de către schimbările hormonale ce au loc la nivelul organismului. Astfel, la femei s-a sesizat o cădere mai accentuată a părului în perioada prenatală, dar și la menopauză.
Dar, hormonii pot fi găsiți ca responsabili și pentru pierderea părului la bărbați, din cauza înaintării în vârstă. Tiroida poate fi declarată vinovată în multe cazuri ale pierderilor de păr în ambele sexe, iar tratamentul în majoritatea cazurilor va stimula reîntoarcerea firelor pierdute.
Stresul, de orice natură (fizică și psihică), poate duce la pierderea firelor de păr. Din punct de vedere psihic, anxietatea a poate produce o creștere semnificativă a frecvenței căderii firelor de păr.
Specialiștii au găsit, de asemenea, că dacă o persoană din familie are tendința de a pierde mult păr, este posibil ca această afecțiune să își aibă originea în codul genetic.
Efectele stresului pot fi ameliorate cu schimbări ale rutinei proprii prin exerciții fizice și meditații. O dietă (carența unor vitamine poate stimula o proastă dispoziție) potrivită are capacitatea de a modifica starea de spirit și se recomandă eliminarea sursei de stres din viață, scrie BZI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu