De ce Macron a apăsat butonul nuclear al alegerilor anticipate

Macron, în vârstă de 46 de ani, era sigur că alegătorii au folosit alegerile europene relativ neimportante pentru a-și exprima nemulțumirea prin creșterea susținerii pentru Adunarea Națională a lui Marine Le Pen, dar că și-ar reveni la simțuri și ar sprijini administrația sa cu mize mult mai mari într-o alegere internă. "Este timpul să trecem mai departe și să ne reunim”, a spus el, scrie The Times.

Aproape nimeni nu a fost de acord. Abia reușind să-și ascundă dezamăgirea, miniștrii și deputații au văzut convocarea alegerilor ca fiind irațională și auto-distructivă. În afara „Macroniei”, cum este numit cercul interior prezidențial, decizia a fost atribuită credinței supreme a președintelui în sine.

A fost văzută ca o criză de furie a unuia dintre cei mai neobișnuiți șefi de stat ai Franței. "O mișcare sălbatică a președintelui a eliminat majoritatea prezidențială”, a spus Édouard Philippe, primul premier al lui Macron care a servit până în 2020, despre decizia de a organiza alegeri pentru Adunarea Națională cu trei ani înainte de termen.

Macron a câștigat puterea în 2017 la vârsta de 39 de ani, devenind cel mai tânăr lider francez de la Napoleon Bonaparte. Fără experiență electorală și fără partid, funcționarul tehnocrat devenit bancher și-a urmat sentimentul de destin înălțător pentru a se propulsa la Palatul Élysée ca un factor de schimbare. Obiectivul său, care a funcționat până în 2022, a fost să remodeleze peisajul politic în jurul unui centru progresist.

În timp ce era hotărât să modernizeze Franța, el a teoretizat, de asemenea, că poporul său tânjește după monarhia sa exilată. "Cred fundamental că poporul francez nu a dorit moartea regelui", a spus el chiar înainte de prima sa campanie. Alegându-l pe zeul roman Jupiter ca model, s-a prezentat ca un conducător omniscient.

A delegat puțin și a guvernat cu un grup restrâns de consilieri de la Élysée. Stilul și-a pierdut farmecul, cu excepția unui nucleu dur de aproximativ un sfert din populație, în principal locuitori ai orașelor, care au rămas alături de el până în acest an. Pentru mare parte dintre ceilalți, președintele a părut arogant, mai degrabă un monarh al ancien régime decât un războinic napoleonian.

Modul său autoritar a împiedicat eforturile lui Macron de a câștiga sprijin pentru reformele sale necesare, dar dureroase, în special ale pieței muncii și pensiilor. Președintele a creat, de asemenea, confuzie cu politici care păreau să îmbrățișeze idei din părți opuse, o abordare pe care o numește en même temps (în același timp), o versiune a triangulației atât de dragă lui Tony Blair.

Stilul Macron a fost văzut drept condescendent. A alimentat revolte, mai întâi insurgența „vestelor galbene” din 2018-19 în Franța rurală și orașele mici, apoi protestele masive împotriva schimbărilor sale privind pensionarea, mai întâi în 2021, apoi anul trecut când a ridicat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Ca intelectual adâncit în istorie, precum și în arcanum-ul guvernului, Macron a rămas întotdeauna convins că știe mai bine. Credința sa a fost întărită când a câștigat realegerea în 2022 fără prea multă campanie. Noul său mandat s-a datorat parțial lipsei unei alternative acceptabile. Reflexul vechi al alegătorilor împotriva Adunării Naționale și doctrinelor sale sulfuroase anti-străini a făcut ca liderul său, Le Pen, să fie de neales. Alternativa de stânga a fost de neales sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon și a Franței Nesupuse anti-capitaliste.

Prima înfrângere a lui Macron a venit la două luni după realegerea sa, când alegerile parlamentare au privat partidul său Renaissance, vehiculul de campanie pe care l-a creat sub numele En Marche, dar care nu a prins niciodată rădăcini de majoritatea absolută. Acest lucru a frânat legislația, forțând guvernul său să manevreze cu oponenții sau să folosească decrete executive nepopulare pentru a impune legile. Vârful furiei publice a venit anul trecut când Macron a folosit această metodă pentru a impune creșterea cu doi ani a vârstei de pensionare.

Macron a optat pentru butonul nuclear al alegerilor anticipate din cauza exasperării față de obstrucționismul parlamentar. Nu a înțeles că pentru mulți alegători, antipatia față de persoana sa a prevalat asupra aprecierii recordului său, care a inclus șomaj redus, o economie destul de prosperă și o conducere eficientă în Europa.

Cu președintele acum un rață șchioapă, doctrina cunoscută sub numele de le Macronisme este considerată moartă. Cel mai implicat președinte din ultimele decenii a fost relegat pe un loc secundar pentru următorii săi trei ani în funcție.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News